logo

Consiliul municipal Chişinău şi-a fondat propria orchestră de muzică populară


https://www.ipn.md/index.php/ro/consiliul-municipal-chisinau-si-a-fondat-propria-orchestra-de-muzica-populara-7967_960004.html

Consiliul municipal Chişinău (CMC) a aprobat, la ultima şedinţă, fondarea Orchestrei de muzică populară în cadrul Direcţiei Cultură a CMC. Potrivit Direcţiei Cultură, fondarea orchestrei a fost solicitată de fraţii Advahov şi are drept scop antrenarea celor mai valoroase forţe în activitatea concertistică, propagarea, valorificarea şi familiarizarea populaţiei cu muzica naţională. În aceeaşi decizie este stipulat că personalul Orchestrei fraţilor Advahov va fi inclus în statele de personal ale Direcţiei Cultură, aceştia participând activ la viaţa culturală a municipiului Chişinău. Pentru activitatea Orchestrei de muzică populară, municipalitatea va aloca anual aproximativ 100 mii lei.