logo

Consiliul Municipal Chişinău a aprobat organigrama Aparatului Primăriei


https://www.ipn.md/index.php/ro/consiliul-municipal-chisinau-a-aprobat-organigrama-aparatului-primariei-7967_960117.html

Consiliul municipal Chişinău (CMC) a aprobat joi, 29 iunie, organigrama Aparatului Primăriei capitalei, în pofida nemulţumirilor unor consilieri municipali. Potrivit organigramei, în cadrul Aparatului Primăriei se instituie Direcţia Petiţii şi Evidenţă, care include secţia control şi care va avea obligaţia de a controla îndeplinirea deciziilor CMC şi dispoziţiilor primarului general. De asemenea, în varianta modificată, Direcţia relaţii internaţionale a fost redenumită în Direcţia relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană, iar Direcţia regim control urban - în Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii. Primarul interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu, a declarat pentru presă că organigrama mai presupune instituirea unui serviciu după principiul „ghişeu unic”, unde populaţia va putea fi consultată în toate problemele ce ţin de competenţa municipalităţii. Potrivit acestuia, se examinează varianta amplasării serviciului la parterul Primăriei, pentru a facilita accesul populaţiei, însă nu se exclude deschiderea lor în sediul unei direcţii municipale. Ursu a mai spus că modificările respective erau necesare deoarece Aparatul Primăriei „devenise o structură amorfă cu aceleaşi subdiviziuni de mai mulţi ani, care la moment erau ineficiente”. Anterior, primarul interimar a spus că unul din scopurile modificării organigramei este concedierea persoanelor care nu-şi îndeplinesc obligaţiunile. Înainte de aprobarea documentului, consilierul municipal Igor Crapivca a reclamat faptul că primarului îi revine controlul prea multor direcţii şi servicii municipale şi a propus ca unele atribuţii ale primarului să fie acordate viceprimarilor. El a explicat că, de regulă, în cazul în care o persoană are atâtea competenţe, lucrul nu este eficient. Pe de altă parte, consilierul municipal din partea Alianţei „Moldova Noastră”, Oleg Cernei, şi-a reiterat dezacordul faţă de operarea modificărilor în organigramă, cu puţin timp până la alegerile locale, dar a specificat că, prin operarea acestor modificări, Ursu îşi asumă unele riscuri, deoarece la preavizarea lucrătorilor s-au comis gafe de ordin juridic. CMC a mai examinat, la propunerea consilierului municipal Valeri Pavlov, posibilitatea transferării în subordinea CMC a Direcţiei autorizare şi disciplină, pe motiv de ineficienţă în cadrul Aparatul Primăriei, şi a Direcţiei tehnologii informaţionale, pe motiv că aceasta se ocupă doar cu deservirea tehnică. Ambele direcţii au rămas în cadrul Aparatului Primăriei la intervenţia reprezentantului Guvernului, care a specificat că aceste structuri trebuie să aparţină organului executiv, iar procesul de transferare ar putea solicita mult timp şi multă muncă. Vasile Ursu urmează să prezinte la una din următoarele şedinţe ale CMC regulamentele pentru fiecare direcţie din Aparatul Primăriei. În afară de organigrama Aparatului Primăriei, au fost aprobate regulamentele şi organigramele a 2 subdiviziuni ale CMC: Direcţia generală finanţe şi Direcţia generală economie, reforme şi relaţii patrimoniale.