logo

Consiliul comunal Salcia a fost dizolvat. Au fost anunțate alegeri noi


https://www.ipn.md/index.php/ro/consiliul-comunal-salcia-a-fost-dizolvat-au-fost-anuntate-7965_1103373.html

Pe data de 19 mai vor fi organizate alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliului comunal Salcia din raionul Taraclia. Data a fost stabilită de către Comisia Electorală Centrală, care a luat act de notificarea primarului comunei Salcia, raionul Taraclia, privind întrunirea condițiilor pentru dizolvarea de drept a Consiliului, transmite IPN.

Consiliul comunal Salcia are în componență patru consilieri, ceea ce reprezintă mai puțin de 1/3 din cele 9 mandate de consilieri stabilite pentru această autoritate a administrației publice locale.

În acest context, CEC a stabilit a stabilit, pentru data de 19 mai, alegeri locale noi pentru o nouă componență a Consiliului comunal Salcia, raionul Taraclia.

Tot pe 19 mai vor avea loc alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliilor locale în localitățile Cairaclia, raionul Taraclia, Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, dar și pentru alegerea primarului în comuna Târnova din raionul Dondușeni, orașul Bucovăț din raionul Strășeni, satul Sagaidac din raionul Cimișlia și comuna Hănăsenii Noi din raionul Leova.

Totodată, în aceeași zi, vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în localitățile Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, precum și alegeri parțiale pentru o nouă componență a consiliului local al comunei Cealîc din raionul Taraclia.