logo

Consilieri municipali aleşi pe listele PDM au părăsit fracţiunea democrată, formând fracţiunea democrat-liberală


https://www.ipn.md/index.php/ro/consilieri-municipali-alesi-pe-listele-pdm-au-parasit-fractiunea-democrata-7965_966514.html

Consilierii municipali Alexandru Tănase, Vlad Coteţ şi Galina Talai, aleşi pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM), au anunţat în şedinţa de joi, 20 septembrie, a Consiliului municipali Chişinău (CMC) că părăsesc fracţiunea democrată, formând fracţiunea democrat-liberală. Preşedinte a fost ales Alexandru Tănase. Din fracţiune democrată a mai ieşit şi consilierul Mihai Severovan, ales pe listele Partidului Naţional Liberal. Severovan, care deocamdată nu a aderat la o altă fracţiune, a declarat că a luat această decizie ca rezultat al declaraţiilor ofensatoare în adresa sa a preşedintelui PDM, Dumitru Diacov. Singurul rămas în fracţiune democrată, Oazu Nantoi, ales pe listele PDM a lipsit de la şedinţă, fiind în concediu. Alexandru Tănase a argumentat decizia de a forma o nouă fracţiune prin faptul că a ieşit din rândurile PDM. Întrebat, dacă consilierii din noua Fracţiune democrat-liberală vor face parte în continuare din coaliţia majoritară, Tănase a declarat presei că, de facto, aceştia niciodată nu au intrat în ea, întrucât acordul semnat la 24 iunie a fost o decizie a liderilor de partid şi nu una a consilierilor aleşi pe listele acestora. Totodată Alexandru Tănase a spus că nu va face coaliţie cu consilierii din Partidul Comunist şi că va susţine în continuare forţele democrate din Consiliu, dar va vota pentru viceprimarii pe care îi va considera destoinici. Alexandru Tănase, a anunţat marţi, 18 septembrie, că părăseşte PDM-ul, alăturându-se deputatului Vladimir Filat, care şi-a anunţat anterior decizia de a se lansa într-un nou proiect politic de centru dreapta. Vlad Coteţ, Galina Talai şi Oazu Nantoi – ceilalţi trei consilieri ai municipiului Chişinău, aleşi pe listele PDM nu au confirmat deocamdată, intenţia de a părăsi rândurile partidului. Conform actelor normative, în vigoare o fracţiune poate fi constituită de cel puţin 3 consilieri, fapt care înseamnă că fracţiunea PD a fost desfiinţată. Alegerea viceprimarilor capitalei şi a preşedintelui CMC a fost inclusă pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei din 20 septembrie, cu votul absolut al aleşilor locali prezenţi în sală. La momentul difuzării ştirii, chestiunea nu fusese însă examinată.