Perioada Unirii care a durat din anul 1918 până anul 1940, dar și perioada numită convențional „Reunire – Vossoedinenie” din anii 1940-1941 și care a continuat din 1944 până la destrămarea fostei URSS – sunt două perioade istorice distincte cu consecințe evidente asupra societății moldovenești. Analiza comparativă a acestora poate servi drept bază de date și suport conștientizat pentru alegerea civilizațională pe care o fac toți cetățenii Republicii Moldova în actuala perioadă plină de provocări și pericole care, într-un fel, stimulează urgentarea luării unei decizii în acest sens. În a doua parte a dezbaterii publice „Consecințele Unirii și ale „Reunirii-Vossoedinenie”. Analiză comparativă”, organizată de Agenția de presă IPN, participanții au discutat despre domeniile cultură, educație și cercetare, dar și despre problemele ce țin de identitatea națională a moldovenilor. Aceasta după ce în prima parte au fost abordate domeniile politic, social și economic.
Potrivit expertului permanent al proiectului, Igor Boțan, cultura unei națiuni se rezumă la dezvoltarea, cultivarea și păstrarea istoriei și limbii, ca trăsături specifice ale existenței națiunii. „Colectivitățile naționale au drept caracteristică principală opera lor spirituală și materială: limbajul, miturile, religia, istoria, arta, știința, dar și obiectele materiale, care sunt inspirate și poartă amprentele culturii spirituale. Națiunile urmăresc să-și extindă frontierele până la limita acoperită de cultura lor. Sentimentele de apartenență la națiunea respectivă sunt strâns legate de cunoașterea și îmbogățirea culturii naționale”, a notat expertul.
Igor Boțan a menționat că educația este o activitate socială cu obiectivul de a pregăti oamenii, noua generație, ca element activ al vieții sociale. Educația într-o comunitate trebuie să aibă în vizor principalii factori care asigură integritatea unei culturi naționale. Este vorba despre limbă, care reprezintă mijlocul de comunicare între membri și, prin aceasta, factorul de coeziune internă a sistemului. Un alt factor este etnicitatea care reprezintă faptul și conștiința apartenenței la o anumită comunitate etnică și, prin aceasta, factorul de asigurare a solidarității membrilor acelei comunități. Printre factori se numără și religia care este alături de etnicitate, sursa regulilor fundamentale de existență în comunitate și reprezintă temeiul concepției despre existență, lume și viața în societatea respectiva, asigurând legătura dintre generații.
Totodată, instituțiile politice și viața economică sunt factorul care reprezintă baza administrativă și materială a conștiinței de grup și a identității naționale. „O cultură se poate caracteriza printr-un grad mai înalt sau mai redus de omogenitate, respectiv eterogenitate. Dacă ne referim la conceptul de identitate națională, acesta se caracterizează prin limbă – aspect esențial al identității naționale. La fel se caracterizează prin cultura națională, realizări în domeniul literaturii, artei, științei, tehnicii, prin setul de valori care este împărtășit de o anumită națiune, religia; simbolurile națiunii etc. Identitatea națională este legată de ideea de națiune și de cea de stat-națiune”, a mai spus Igor Boțan.
Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, doctor în științe istorice, consideră că anul 1812 reprezintă anexarea Basarabiei, iar anul 1940 – reanexarea Basarabiei cu consecințele respective care s-au produs. „Pentru mine nu există alte noțiuni pentru a vedea, pe de o parte, drama prin care a trecut acest petic de pământ în cei 106 ani de ocupație țaristă din 1812 până în 1918. Și, pe de altă parte, perioada anilor 1918-1940 a fost o perioadă de aur, atât pentru educație, cât și pentru cultură”, susține rectorul.
În opinia sa, ceea ce a fost între anii 1812-1918 nu a fost decât o perioadă nefastă pentru Basarabia. Primele idei utopice despre păstrarea unei autonomii în anii 1812-1828, au fost doar unele fumigene, iar în scurt timp s-a înțeles că nici urmă de autonomie nu poate să existe, de păstrare a limbii române în biserici, de păstrare a tradițiilor naționale. Astfel încât în anul 1873 este transformată într-o simplă gubernie rusească.
„Unu: Basarabia ocupa ultimul loc printre guberniile Imperiului Țarist în ceea ce privește știutorii de carte. Sunt datele recensământului din 1897. Doi: din punctul de vedere al religiei, a fost interzisă limba română în biserici. Era rezultatul unei politice de deznaționalizare ca urmare a anexării Basarabiei la Imperiul Țarist. În opinia mea aceste cifre sunt relevante. Ne mai vorbind de curmarea oricăror legături a celor două maluri ale Prutului, interzicerea literaturii române, a literaturii de specialitate”, a notat Igor Șarov.
El consideră perioada interbelică – 1918-1940 – drept o perioadă de aur în ceea ce privește investițiile în educație, în domeniul culturii. „În opinia mea, guvernul României a folosit toate pârghiile pentru a integra toate provinciile care s-au unit în România. Situația era diferită. Avem pe de o parte Bucovina, Bănatul, Transilvania – cu un nivel mult mai înalt de dezvoltare, avem Vechiul Regat și apoi cazul Basarabiei care era cel mai inferior. În condițiile date și foarte complicate – către anul 1930, numărul știutorilor de carte, practic timp de 10 ani, s-a majorat de la 15% la 30%. Aceasta ca rezultat al politicilor care au fost promovate”, explică doctorul în științe istorice. Potrivit lui, într-o perioadă scurtă s-au obținut rezultate, pentru că au existat investiții semnificative în reforma educației și în sistem în sine, cu accent pe păturile defavorizate, în special în cazul Basarabiei.
În contextul temei discutate, vicepreședinte Academiei de Științe a Moldovei, scriitorul Ion Hadârcă, semnatar al Declarației de Independență, membru corespondent al AȘM, l-a citat pe Grigore Vieru. „Aș apela la o definiție foarte compactă care cuprinde aproape toate aspectele acestea dramatice ale istoriei noastre, definiția regretatului Grigore Vieru – Basarabia este un copil înfășat în sârmă ghimpată. Este de o simbolistică zguduitoare la care nu pot adăuga nimic în afară de faptul că a fost nu doar înfășată, dar și sfâșiată de demonii hiperbolei, acei care veneau și se implicau în destinele acestui pământ”, a notat Ion Hadârcă.
În opinia sa, este necesară o retrospectivă istorică pentru a vedea de unde venim și de unde am moștenit tot acest munte de probleme care ne tot macină. „Făcând referințe nu doar la Pactul Molotov-Ribbentrop, care de asemenea a avut un impact asupra destinelor oamenilor de aici, unul crucial, dar și la anii 1812, 1711, perioada lui Cantemir și Petru I – de fapt de unde începe toată această dramă și de unde provin toate aceste pretenții ale colosului de la nord. Dar și anii 1856-1859, Războiul Crimeii, pentru că de fapt noi ne raportăm și la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Și războiul Crimeii într-un fel a dezlegat mâinile oamenilor politici din acest spațiu, cei care au venit cu ideile afirmării conștiinței naționale și a formării statului unitar moldo-valah, după revoluția de 1848”, susține vicepreședintele AȘM.
Scriitorul menționează că, inclusiv Vasile Alecsandri a făcut demersuri extraordinare către curțile europene pentru a profita cât mai mult de această deschidere spre libertate a mai multor popoare europene. Și această deschidere spre libertate a permis închegarea statalității românești ca început și ca temelie de protejare.
„În această perioadă am găsit un detaliu foarte interesant – marele prozator rus Lev Tolstoi, care a participat la Războiul din Crimeea și a avut un traseu după aceea, după pierderea Sevastopolului, detașându-se de activitatea militară, a trecut prin Odesa, prin Chișinău, Vaslui, Iași, București și înapoi când a venit prin Chișinău a încercat să întemeieze o revistă, să găsească un cerc de intelectuali ruși și și-a dat seama că nu poate să o facă, pentru că nu avea cu cine. Ofițerimea se ocupa de baluri, iar contactele cu intelectualitatea autohtonă erau practic la nivelul zero. S-a descurajat și aplecat. Este un exemplu care are două aspecte. În perioada aceasta, marii intelectuali, de exemplu, descendenții ramurii hașdeenilor au plecat peste Prut, au început să se afirme spectaculos acolo, fiind întemeietori a arhivelor naționale, ai revistelor, ai teatrelor”, a declarat Ion Hadârcă.
Potrivit lui, valorile nu pot fi dispensate de spațiu românesc. Ele au avut o influență covârșitoare poate și datorită unei ambiții și mai mari de a se afirma, de a a-și demonstra capacitățile intelectuale și de rezistență la încercările istoriei. Perioada interbelică chiar într-adevăr este o perioadă de aur, atunci când a fost salvată conștiința națională”, a mai spus vicepreședintele Academiei de Științe.
Dezbaterea publică la tema „Consecințele Unirii și ale „Reunirii-Vossoedinenie”. Analiză comparativă”, partea a II-a, este a 34-a ediție de dezbateri din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.