Două date istorice sunt marcate la răscrucea lunilor martie-aprilie. Pe de o parte, pe data de 27 martie (9 aprilie pe stil nou), au fost marcați 106 ani de la Actul Unirii din 1918. Pe de altă parte, la sfârșit de aprilie se împlinesc 78 de ani de la începutul foametei organizate pe meleagurile moldovenești, în anii 1946-1947. Sunt evenimente și fenomene din diferite perioade istorice, din diferite formațiuni statale, chiar din lumi și universuri civilizaționale diferite. Cu toate acestea, pentru a înțelege mai bine impactul pe care l-a avut fiecare dintre ele asupra societății moldovenești, este utilă analiza lor în comun, dar și în contextul perioadelor din care au făcut parte. O analiză comparativă a acestor două perioade sub aspect politic, social și economic, au făcut participanții la dezbaterea publică „Consecințele Unirii și ale „Reunirii-Vossoedinenie”. Analiză comparativă. Partea I-a ”, organizată de Agenția de Presă IPN. În partea a doua a dezbaterii, care va avea loc miercuri, urmează a fi abordate domeniile cultură, educație și cercetare, dar și problemele ce țin de identitatea națională a moldovenilor.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că Unirea din 1918 a fost un act istoric, politic și juridic, votat de organul reprezentativ al Republicii Democratice Moldovenești – Sfatul Țării. În numele poporului Basarabiei, acesta declara că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România”. „A fost un act de reparație, dacă putem spune așa, după ce Rusia a rupt din corpul Moldovei, partea ei de est, dintre Prut și Nistru”, a notat expertul.
În ceea ce ține de „Vossoedinenie” din 1940, Igor Boțan precizează că este vorba despre punerea în aplicare a prevederilor Pactului sovieto-nazist Ribbentrop-Molotov. De fapt, a prevederilor Protocolului secret al acestuia, punctul 3 al căruia prevedea următoarele: „În privința Europei de Sud-Est din partea sovietică se subliniază interesul URSS pentru Basarabia. Din partea Germaniei se declara lipsa totală de interes politic pentru această regiune. Ambele părți s-au angajat să păstreze document respectiv în secret absolut”. Potrivit lui, a fost vorba despre un jaf teritorial, de ocupație care a început cu Polonia, urmând Finlanda, apoi Țările Baltice și Basarabia.
„Dacă vorbim despre drepturile omului, ele sunt de obicei înțelese ca drepturi absolut fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul, pur și simplu pentru că el sau ea este o ființă umană. Drepturile omului sunt astfel considerate ca fiind universale se aplică peste tot, și egalitare – sunt aceleași pentru toți. Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca drepturi legale, atât în legislația națională, cât și în cea internațională”, a mai spus Igor Boțan.
Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, a menționat că, de fapt conceptul de Unire se aplică perfect la anul 1918 și la ceea ce s-a întâmplat în Basarabia – decizia Sfatului Țării din 27 martie. Și anume decizia de Unire a Basarabiei, mai exact a Republicii Democratice Moldovenești cu România. „Este evenimentul central al secolului XX pentru populația din acest spațiu, deoarece a determinat destinul de-a lungul deceniilor și până în prezent. A fost unire, indiscutabil. De ce? Trebuie să menționez că istoriografia sovietică bunăoară vorbea despre o anexare a Basarabiei. Și nu se cere mare efort pentru a demonstra că a fost unire, pentru că a fost un organ legislativ recunoscut, constituit pe baze legale, reprezentat proporțional de toate categoriile și grupurile socio-profesionale, care a dispus de prerogativa a de a decide prezentul și viitorul Basarabiei”, explică Nicolae Enciu.
Potrivit lui, istoricii sovietici, dar și unii istorici din prezent, menționau cum că ar fi fost o ocupație, ceea ce nu este corect. Or, trupele române au intrat în teritoriul Basarabiei la chemarea și la demersul organelor legale ale Basarabiei de la sfârșitul anului 1917, începutul anului1918. Și nu a fost niciun fel de ocupație, deoarece trupele române au asigurat ordinea și liniștea în acea perioadă pentru a permite populației Basarabiei și Sfatului Țării să decidă într-o deplină libertate.
„Anul 1940 – nu poate fi numit în niciun caz „Reunire”. „Reunirea” sau „Vossoedinenie” este un concept sovietic. Se mai spunea „eliberare” – cum că Basarabia a fost eliberată în 1940. Și eu m-aș întreba ce fel de eliberare a fost în 1940 și care istoric ar putea să explice acest lucru? Eliberare presupune eliberarea unui teritoriu de ocupația unei armate străine sau de ocupația unei administrații străine. Presupune acordarea populației din acest teritoriu a dreptului și a libertăților de a-și decide prezentul și viitorul său. Or, în 1940, această pretinsă eliberare, „Vossoedinenie”, s-a produs ca urmare a unui pact odios din 23 august 1939 între Hitler și Stalin. S-a procedat la împărțirea sferelor de influență. Și dacă a fost eliberare, de ce nu au fost făcute publice prevederile anexei secrete la acel tratat sovieto-german? Abia în anii de „perestroikă” s-a auzit despre aceste prevederi secrete. Ce fel de eliberare?”, se întreabă cercetătorul.
Nicolae Enciu susține că eliberarea adevărată presupune libertate pentru populația și pentru administrația locală a acestui teritoriu. Însă sovieticii au adus această „Vossoedinenie” cu trupele Armatei Roșii și le-au staționat în teritoriul fostei Basarabii. Și acestea staționează și până în prezent în partea stângă a Nistrului. „Nu a fost o eliberare cu trupe pe teritoriul fostei Basarabii. Mai mult ca atât, din ceea ce a fost Basarabia cu această „Vossoedinenie” s-a pomenit în toamna anului 1940 fără trei județe la sud și fără un județ la nord. A fost o dezmembrare teritorială a Basarabiei și confecționarea unei așa-zise republici sovietice socialiste moldovenești, care nu a fost funcțională din capul locului”, a precizat doctorul habilitat în istorie.
Comentatorul politic Anatol Țăranu, doctor în istorie, a remarcat necesitatea de a privi evenimentele istorice reieșind din perspectiva timpului în care s-au produs și nu reieșind din normativele zile de astăzi, pentru că sunt lucruri diferite. De asemenea, în opinia sa, este extrem de important faptul că știința și cunoașterea istorică sunt constituite din două mari componente. Una este partea obiectivă care ține de ceea ce se numește documente, vestigiile materiale, adică ceea ce nu poate fi schimbat – evenimentul așa cum s-a produs și cum este reflectat în baza documentară cu care operează orice istoric. Și a doua componentă este partea subiectivă care constă în interpretarea evenimentului istoric. Potrivit comentatorului, aici încep lucrurile care țin de subiectivism. Or, istoria națională dintotdeauna interpretează istoria din punctul de vedere al interesului național. Și știința istorică sau cunoașterea istorică este cu atât mai aproape de realitate, cu cât interpretarea nu se îndepărtează foarte mult de partea obiectivă a lucrurilor, adică de documente și evenimentele, așa cum au avut ele loc.
„Despre Unirea din 1918, este adevărat, în spațiul nostru, în Republica Moldova, în societatea moldovenească continuă să existe două abordări a acestui eveniment istoric. Unul pe care l-am moștenit încă din istoriografia și ideologia sovietică. Chiar din propaganda sovietică, care vorbește despre actul din 27 martie 1918 ca despre un act trădător, care practic a dus la subjugarea Basarabiei de către România. Și interpretarea din punct de vedere al interesului național, a ceea ce înseamnă poporul acestui stat și ceea ce înseamnă poporul mare, din care noi facem parte. Mă refer acum la românii moldoveni din Republica Moldova – aceasta a fost reunirea adevărată. De fapt, reîntoarcerea Basarabiei în spațiul său al devenirii sale naționale, așa cum interpretează Declarația de Independență”, menționează Anatol Țăranu.
Potrivit lui, atunci când vine vorba despre așa-numita „Vossoedinenie”, ceea ce în traducerea în română înseamnă „reunirea” – nu a fost nici o Vossoedinenie, dar a fost de fapt o recolonizare a acestui spațiu. „Recolonizarea este un termen foarte precis și care reflectă realitatea istorică. Basarabia a revenit în 1940 la statutul său de colonie, acel statut pe care l-a obținut la 1812 prin acapararea acestui spațiu de către armata rusă. Și eliberarea de statutul de colonie s-a produs la 1918, iar în 1940 ne-am reîntors la acea stare de colonie a Imperiului de la răsărit, care a fost revitalizat în 1944. Toate politicile care au fost promovate în acest spațiu, după 1940-1944, după o scurtă pauză, au fost politici coloniale, politici de subjugare a acestui teritoriu și de menținere în componența unui imperiu”, susține doctorul în istorie.
„Acest lucru este absolut evident, reieșind din documentele fundamentale ale Republici Moldova. Deci, nu a fost nici o „Vossoedinenie”, a fost o recolonizare a acestui spațiu”, mai spune Anatol Țăranu.
Dezbaterea publică la tema „Consecințele Unirii și ale „Reunirii-Vossoedinenie”. Analiză comparativă”, partea a I-a, este a 33-a ediție de dezbateri din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.