Conferinţă „R. Moldova – casa noastră comună” este prima pe lista Planului naţional de acţiuni consacrat aniversării a 15-a a Independenţei.
https://www.ipn.md/index.php/ro/conferinta-r-moldova-casa-noastra-comuna-este-prima-pe-lista-planului-national-d-7967_959664.html
Multiplele acţiuni preconizate pentru sărbătorirea celor 15 ani de independenţă a R.Moldova vor începe cu conferinţa „R. Moldova – casa noastră comună”, desfăşurată de Biroul Relaţii Interetnice la 22 august curent.
Acţiunea este prima pe lista Planului naţional de acţiuni consacrate împlinirii a 15 ani de la proclamarea independenţei R. Moldova, făcut public vineri, 2 iunie. Conform Planului, în ziua de 27 august, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” vor fi prezente cele mai bune fanfare din republică, în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor cânta interpreţi şi colective artistice în programul „Un cântec pentru ţară”, iar la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei va fi inaugurată expoziţia „Moldova şi lumea”.
Conform aceluiaşi Plan, în lunile iunie-august, Biroului Relaţii Interetnice în comun cu diaspora moldovenească va edita ghidul asociaţiilor obşteşti al persoanelor originare din R.Moldova, domiciliate peste hotare, Ministerul Afacerilor Interne va organiza un maraton atletic cu genericul „15 ani de la proclamarea Independenţei, iar Academia de Ştiinţe va organiza conferinţa ştiinţifico-practică „15 ani de independenţă a R. Moldova”. De asemenea în sarcina Biroului Relaţii Interetnice este pusă turnarea, în comun cu Compania „Teleradio-Moldova” a unui film cu genericul” „Moldova polietnică”, precum şi organizarea festivalului etniilor „Unitate prin diversitate”. Curtea Constituţională împreună cu Uniunea Juriştilor vor organiza Conferinţa Internaţională ”Suveranitatea şi structura de stat în condiţiile ţărilor plurietnice”.
Ministerul Dezvoltării Informaţionale va confecţiona şi edita către aniversare o marcă poştală jubiliară iar Ministerului culturii şi Turismului îi revin responsabilităţi speciale în organizarea expoziţiilor de artă plastică, entografie şi istorie naturală, precum şi a acţiunilor cultural – artistice la Complexul „Lumânarea Recunoştinţei” şi în Cetatea Sorocii.
Acţiunile din cadrul Planului naţional vor fi finanţate parţial din bugetul de stat, parţial din bugetele structurilor implicate în pregătirea şi organizarea acestora.