logo

Conducerea ţării apreciază înalt eforturile poliţiei şi cere modernizarea ei, Vladimir Voronin


https://www.ipn.md/index.php/ro/conducerea-tarii-apreciaza-inalt-eforturile-politiei-si-cere-modernizarea-ei-vla-7965_973677.html

Conducerea ţării apreciază înalt eforturile poliţiei în vederea menţinerii ordinii de drept şi stabilităţii prin combaterea fermă a criminalităţii. O importanţă majoră au acţiunile întreprinse în scopul prevenirii şi reducerii criminalităţii pe străzi şi în alte locuri publice, a infracţiunilor legate de droguri, combaterii traficului de fiinţe umane, crimelor economice şi a faptelor de corupţie, domenii în care se înregistrează rezultate pozitive. Aprecieri în acest sens a formulat Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, la şedinţa Colegiului Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul căreia au fost făcute bilanţurile activităţii MAI în 2008 şi trasate sarcini pentru anul în curs. Potrivit unui comunicat al Serviciul de presă al şefului statului, Preşedintele a apreciat organele afacerilor interne drept o structură importantă a sistemului naţional de asigurare a stabilităţii, de apărare a vieţii şi a sănătăţii cetăţenilor, de curmare a oricăror încălcări ale legii. Potrivit şefului statului, activitatea organelor afacerilor interne a fost şi este permanent în atenţia conducerii ţării şi în vizorul societăţii. Conform spuselor şefului statului, măsurile întreprinse de conducerea ministerului şi de efectivul acestuia pentru modernizarea subdiviziunilor şi a serviciilor desconcentrate, pentru întărirea şi dezvoltarea colaborării atît cu cetăţenii, cu organizaţiile obşteşti, cu mass-media, cît şi cu alte organe de drept sînt receptate pozitiv de către societate. Vladimir Voronin a menţionat că pentru realizarea deplină a sarcinilor stabilite este necesar un înalt nivel de pregătire a efectivului. În acest sens, au fost apreciate drept oportune şi rezultative programele de instruire şi pregătire a efectivului poliţiei şi trupelor de carabinieri. Totodată, instituţiile abilitate ale statului depun eforturi pentru a asigura dotarea adecvată a subdiviziunilor cu mijloace tehnice şi speciale, a specificat şeful statului. „Totodată, consider necesar să menţionez şi faptul că în activitatea Ministerului Afacerilor Interne şi a efectivului poliţiei există unele deficienţe, că se mai atestă încălcări ale disciplinei şi chiar cazuri de comitere a infracţiunilor sau a unor fapte de corupţie în rîndul poliţiştilor. Toate acestea diminuează eficienţa eforturilor depuse de efectiv, sustrag atenţia conducerii ţării şi a ministerului de la soluţionarea altor probleme, a menţionat Preşedintele. Vladimir Voronin a mai spus că periodic, în vizorul conducerii ţării şi organelor abilitate nimeresc cazuri de corupţie, de neglijenţă criminală sau de abuz în serviciu, care sînt calificate drept trădare a intereselor de serviciu sau de încălcare gravă a drepturilor cetăţenilor. Conducerea ministerului trebuie să acorde o atenţie deosebită cazurilor cînd în asemenea acţiuni sînt implicate, direct sau indirect, persoane cu funcţii de conducere în cadrul subdiviziunilor respective, a accentuat Vladimir Voronin. Pornind de la cele expuse, şeful statului a nominalizat principalele sarcini ce revin efectivului MAI în anul 2009: continuarea procesului de reformare şi transformare a organelor afacerilor interne într-o instituţie modernă şi eficientă, inclusiv prin implementarea practicilor internaţionale în domeniu; diminuarea în continuare a nivelului infracţionalităţii, cu acordarea unei atenţii sporite direcţiilor prioritare (lichidarea criminalităţii organizate, combaterea infracţiunilor violente, reducerea delicvenţei minorilor); sporirea gradului de stabilitate în societate şi a încrederii cetăţeanului că drepturile sale sînt apărate. De asemenea, Vladimir Voronin a remarcat importanţa unor asemenea acţiuni, precum sînt promovarea unei imagini pozitive a poliţistului; întreprinderea de măsuri permanente şi insistente pentru lichidarea fenomenului corupţiei în structurile Ministerului Afacerilor Interne; dezvoltarea capacităţilor de susţinere a autorităţilor publice centrale şi locale în situaţii excepţionale, inclusiv în caz de calamităţi naturale, etc. În contextul alegerilor parlamentare din primăvara acestui an, Preşedintele a spus că organelor afacerilor interne le revine un rol aparte în asigurarea desfăşurării libere, în condiţiile legii, a alegerilor parlamentare. Căci respectarea strictă a normelor legale de către toate partidele politice şi organizaţiile obşteşti, precum şi de către cetăţeni constituie garanţia exprimării voinţei poporului prin proceduri democratice, a conchis şeful statului.