logo

Conducerea țării: 7 aprilie va rămâne în istoria noastră ca un simbol al rezistenței și al curajului


https://www.ipn.md/index.php/ro/conducerea-tarii-7-aprilie-va-ramane-in-istoria-noastra-7965_1103821.html

Președinta țării, Maia Sandu, spune că 7 aprilie 2009 va rămâne mereu ca o rană neînchisă a consecințelor unui regim autoritar, care își pune în închisoare tinerii ce gândesc liber, care vrea să guverneze prin frică și care se teme de propriii cetățeni. Dar 7 aprilie va rămâne în istorie și ca un simbol al rezistenței, al curajului și al puterii unui popor care vrea să fie liber. „Democrația înseamnă, de fapt, să credem în puterea noastră de a ne crea soarta. Iar atunci când ne este călcat în picioare acest drept, să ne ridicăm împotriva răului”, a declarat șefa statului, citată de IPN.

Maia Sandu a menționat că tinerii care s-au ridicat pe 7 aprilie 2009 au suferit din cauza violenței și terorii unui regim ce își trata cetățenii ca pe dușmani. „Tinerii au trăit, cu siguranță, și dezamăgiri, dar nimeni nu a reușit să le distrugă demnitatea și forța morală de a înfrunta nedreptatea. Și, inclusiv datorită lor, azi nu trăim într-un stat închis, unde oamenilor le este frică să gândească și să vorbească liber. Azi Republica Moldova rămâne a fi un stat democratic, unde drepturile sunt respectate și puterea este în mâinile poporului. Azi porțile Președinției sunt deschise, drept simbol al valorii de bază pentru care au luptat tinerii în aprilie 2009 - libertatea. Libertatea fiecărui individ și libertatea noastră ca popor”, a notat președinta.

În contextul evenimentelor din 7 aprilie 2009, premierul Dorin Recean a declarat că acum 15 ani, mii de tineri au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale pentru libertate, democrație și un viitor european al țării. „Am spus cu mai multe ocazii că vinovați de acele evenimente au fost polițiști, procurori, judecători și politicieni care au dat comenzi. La 15 ani distanță, am ajuns să avem dosare doar pe polițiști, care nu toți au fost condamnați conform legii. Justiția, deocamdată, i-a scăpat din vedere pe cei care au dat indicații ilegale procurorilor judecătorilor și polițiștilor”, susține șeful executivului.

Potrivit lui, acum este necesar să fie dusă la bun capăt reforma justiției, pentru a avea finalitate pe acele dosare în care sunt implicați acei factori politici care au impus ordine ilegale. „Acum, însă, putem spune că sacrificiul lor nu a fost în zadar. Suntem mai aproape ca niciodată de Uniunea Europeană, construim Moldova Europeană aici, la noi acasă, pentru bunăstarea și libertatea fiecărui cetățean al acestei țări”, a menționat Dorin Recean.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că sunt 15 ani de când mii de oameni au ieșit în centrul Chișinăului pentru a-și apăra votul și democrația. „Au făcut-o dintr-o pornire sinceră și firească pentru că voiau să scape de un regim autoritar și voiau să trăiască într-o țară liberă și în democrație. E un drum poate prea lung, dar după 15 ani de zile acum avem șansa să ne demonstrăm nouă, dar și lumii întregi că noi, moldovenii, vrem să trăim într-o lume a păcii, a libertății și a prosperității, ceea ce se numește – marea familie europeană”, susține șeful legislativului.

În aceste zile Președinția găzduiește o expoziție de fotografii care reconstituie evenimentele din 7 aprilie 2009. Pe parcursul săptămânii, ușile instituției prezidențiale vor fi deschise între orele 17.00 și 19:00, de luni până vineri, iar sâmbătă și duminica – între 12.00 și 14.00.

Pe 7 aprilie 2009 a avut loc un protest masiv cu participarea în mare parte a tinerilor care se declarau nemulțumiți de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie, care le ofereau comuniștilor o nouă majoritate în legislativ. În cadrul protestului au fost mai multe victime, atât din partea civililor, cât și a polițiștilor, care au suferit diferite traumatisme. Oficial a fost înregistrat un singur deces, cel al lui Valeriu Boboc. Mai târziu, reprezentanții mai multor organizații ale societății civile au emis o notă de poziție în care au menționat că dosarul „7 aprilie 2009” este eșuat. Toate persoanele cu funcție de răspundere au fost achitate sau scoase de sub urmărire penală. Peste 600 de persoane au fost maltratate, reținute și bătute cu cruzime în aprilie 2009. Acestea nu au beneficiat de o justiție independentă și echitabilă. Au fost deținute în condiții inumane, fără apă și mâncare. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în condiții suspecte, deși statul și-a asumat doar un singur deces.