logo

Conducerea Ministerului Educației va fi audiată în Parlament


https://www.ipn.md/index.php/ro/conducerea-ministerului-educatiei-va-fi-audiata-in-parlament-7965_1035680.html

Conducerea Ministerului Educației urmează să fie audiată în Parlament săptămâna viitoare cu referire la încălcările depistate în cadrul sesiunii de bacalaureat. Audierile au fost solicitate de către deputații Partidului Socialiștilor, iar propunerea a fost susținută de majoritatea prezentă la ședința de joi, 13 iulie, transmite IPN.

Deputatul Vlad Batrâncea a declarat că la această etapă s-au depistat cel puțin două încălcări majore. Prima ține de existența celor trei comisii responsabile de organizarea BAC-ului – care elaborează testele, care le verifică și care le examinează contestațiile. Potrivit lui, în toate cele trei comisii membrii sunt aceleași persoane, ceea ce în opinia sa constituie un fapt grav. Totodată, mediul academic a constat că cel puțin la fizică testele nu corespund abordărilor științifice.

În opinia sa, și grila de evaluare trebuie revăzută. Deputatul socialist a mai spus că pentru a nu politiza acest subiect, PSRM este gata să accepte ca audierile să aibă loc cu ușile închise, iar ca urmare să fie identificate soluții reale.

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a spus că subiectul bacalaureatului este o chestiune sensibilă, pentru că deja ani la rând se atestă aceeași situație, când jumătate dintre elevi nu susțin bacalaureatul. Deputatul a menționat că în aceste condiții apare întrebarea legată de calitatea învățământului și ce fac pedagogii în școli. În opinia sa, audierile trebuie să aibă loc pentru a identifica soluții, împreună cu Guvernul, pentru a schimba situația, pentru că este vorba despre o problemă pentru o generație întreagă.

Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat că bacalaureatul trebuie anulat.

Liderul Grupului Popular European, Valeriu Ghilețchi, a declarat că examenele de BAC trebuie să rămână, însă sunt necesare modificări. Deputatul consideră că trebuie implementate practici aplicate în alte state, cum ar fi de exemplu susținerea repetată a examenelor de BAC nu peste un an, dar într-un termen mai scurt.

Potrivit președintelui Parlamentului, Andrian Candu, Biroul Permanent urmează să decidă data și ora când urmează să fie organizată audierea conducerii Ministerului Educației, dar și dacă audierile vor avea loc cu ușile închise sau vor avea caracter public.