logo

Conducerea CNAM admite abuzuri și iregularități, ex-director adjunct


https://www.ipn.md/index.php/ro/conducerea-cnam-admite-abuzuri-si-iregularitati-ex-director-adjunct-7967_1091587.html

Adrian Jucican, ex-director adjunct al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, susține că actuala conducere a instituției admite abuzuri și iregularități. Într-o conferință de presă de la IPN, Adrian Jucican, care a activat la CNAM timp de 13 ani, a menționat că, din noiembrie anul trecut și până acum, directorul CNAM, Ion Dodon, a demis cinci persoane de la conducerea CNAM, situație care nu s-a întâlnit în întreaga activitate de 20 de ani a instituției.

„Trei directori adjuncți au fost demiși la 2-3 luni după venirea acestuia în funcție, a domnului Dodon. Primii doi, domnul Iurie Osoianu, care a activat în cadrul instituției din 2002, deci aproape 20 de ani, a fost demis. Cel de-al doilea, domnul Denis Valac, care a activat în cadrul instituției din 2019, deci practic trei ani sau peste pentru ani, este demis și el la scurt timp. Și subsemnatul, adică eu, care am fost demis recent, în luna iulie. Deci, o situație fără precedent”, a subliniat Adrian Jucican. Toți cei trei directori adjuncți demiși au depus acțiuni de chemare în judecată, contestând ordinele de concediere pe care le consideră abuzive.

Adrian Jucican spune că a fost demis pe motiv că s-a opus admiterii unor abateri de la cadrul normativ în vigoare. El a precizat că, din anul 2014 până în 2019, a activat în diferite instituții, atât publice, cât și private, iar în septembrie 2019 a revenit la CNAM. Odată cu demisia Valentinei Buliga din funcția de director general CNAM, în august 2021, Adrian Jucican a devenit director interimar al instituției, în baza une dispoziții a premierului Natalia Gavrilița.

„Am emis un ordin prin care interziceam folosirea automobilelor de serviciu în interes personal, fapt nemaiîntâlnit în istoria CNAM-ului, adică niciun vicedirector, niciun șef de direcție, nicio altă persoană nu urma să utilizeze automobilul decât strict în limita orarului de serviciu și exclus în zilele de odihnă sau de aflare a acestora în concedii de diferit tip. Ba mai mult, au fost sancționate persoane în acest sens. Am pus un accent deosebit pe disciplina internă, pentru că fără o disciplină organizațională internă într-un colectiv de aproape 300 de angajați este greu să asiguri o bună organizare a treburilor interne. Monitorizam în permanență cheltuirea banului public, atât în aparatul central al CNAM, cât și în cele cinci agenții teritoriale ale instituției”, a menționat Adrian Jucican.

Potrivit lui Adrian Jucican, Ion Dodon a fost numit în funcția de director general al companiei în noiembrie 2021 fără a avea experiență în domeniu. „Acest om nu a lucrat nicio zi în instituție, în CNAM. O persoană care a avut tangență cu sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală doar pe vremea cât lucrase la Ministerul Sănătății, în diferite funcții – jurist, șef de direcție, secretar de stat și care, venind în această postură, a dat dovadă de o slabă cunoaștere a sistemului și specificului acestuia”, a mai spus Adrian Jucican.

Fostul director adjunct atrage atenția conducerii țării, președintelui Maia Sandu și premierului Natalia Gavrilița, asupra acestei situații, cu îndemnul să intervină. 

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.