Un bărbat din Edineț a vrut să dea foc mamei și mătușei sale, după ce le-a stropit cu benzină. Inculpatul a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor, transmite IPN.
Potrivit procurorilor, fapta s-a produs în noaptea zilei de 21 septembrie 2024, în timp ce bărbatul de 36 de ani se afla în locuința mamei sale. Învinuitul a luat o sticlă cu benzină, a stropit femeile și a încercat să le dea foc cu o brichetă.
Întrucât bricheta nu a emis scânteie, victimele au reușit să fugă în stradă. Ulterior, bărbatul a incendiat dormitorul locuinței, a spart un geam și a părăsit locul faptei.
În ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut parțial vina. Bărbatul se află în arest preventiv până la stabilirea definitivă a sentinței.