Ministerul Justiției anunță concurs pentru funcția de agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Termenul de depunere a dosarului de participare este 10 mai, ora 17.00, transmite IPN.
La funcția de agent guvernamental poate să candideze persoana care deține cetățenia Republicii Moldova, are diplomă de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia, nu are antecedente penale, cunoaște limba de stat, cunoaște cel puţin una din limbile oficiale ale Consiliului Europei, are o experiență de şapte ani pentru realizarea atribuţiilor ce îi revin şi nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
Dosarul de concurs trebuie să conţină cererea de participare, curriculum vitae, copia buletinului de identitate, copia diplomei de licențiat în drept sau echivalentul acesteia, cazierul judiciar, certificatul medical de sănătate (Forma 086/e), copia carnetului de muncă, declaraţia pe propria răspundere a candidatului că are capacitatea deplină de exercițiu şi declarația pe propria răspundere că nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii și că nu figurează în calitate de bănuit, învinuit, inculpat într-un proces penal.
Funcția de agent guvernamental a devenit vacantă după ce Marin Gurin a demisionat din proprie iniţiativă, la 15 martie curent, la un an de la învestire.