logo

Compania OmniSteel și-ar putea retrage investițiile din construcția uzinei metalurgice


https://www.ipn.md/index.php/ro/compania-omnisteel-si-ar-putea-retrage-investitiile-din-constructia-7967_1089512.html

Reprezentanții companiei OmniSteel afirmă că și-ar putea retrage investițiile din construcția uzinei metalurgice în contextul barierelor birocratice pe care le întâmpină în procesul de lansare a proiectului. Potrivit lor, autoritățile care au responsabilități în această industrie trebuie să susțină aceste inițiative prin a crea condiții egale pentru toți jucătorii de pe piață.

Într-o conferință de presă la IPN, Alexandru Rotaru, administrator și fondatorul societății „OmniSteel”, a declarat că vara trecută și-au propus să lanseze un proiect important pentru Republica Moldova, în special pentru municipiul Chișinău. Potrivit lui, produsul companiei este oțelul-beton – produs indispensabil pentru industria de construcție, iar materie primă în țară este mai mult decât suficientă. Din start, au optat pentru o tehnologie mult mai ecologică decât cea existentă. Investițiile necesare sunt orientate spre protecția mediului, fiind efectuat și un studiu de impact, iar toate acțiunile au fost coordonate cu instituțiile abilitate.

Alexandru Rotaru spune că acționarii s-au așteptat la o deschidere mai mare din partea autorităților în lansarea acestui proiect, însă s-au pomenit cu o reținere maximă. Și un exemplu este Agenția Națională pentru Sănătate Publică, unde încă pe 17 februarie au fost depuse actele pentru a obține o confirmare cu privire la amplasarea uzinei și impactul asupra sănătății populației. O finalitate în acest proces așa și nu este încă.

„Intenția noastră este să ne ducem investiția până la sfârșit. Vreau să vă zic că este o provocare însăși tehnică construcția acestui obiect, dar și partea financiară. Toată lumea cunoaște că prețurile pentru materialele de construcție ultima vreme au crescut vertiginos – plus 30-40%. Trebuie să atragem și resurse financiare considerabil mai mari pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. Noi am contractat o mulțime de antreprenori pe fiecare sector în parte – compania de proiectare, institutul care s-a ocupat de studiul de impact asupra mediului, furnizorii de echipament din Turcia”, explică Alexandru Rotaru.

Valentin Eșanu, acționar în cadrul companiei, a menționat că s-a scurs deja jumătate de an de când a început pregătirea actelor pentru proiectarea uzinei. În această perioadă nu au reușit să obțină toate actele și toate semnăturile necesare. „Noi am simțit niște bariere birocratice la diferite niveluri. De exemplu, depunem actele la o instituție, termenul fiind de 30 de zile. În ultima zi ni se dă răspuns că mai trebuie ceva de făcut. Or, puteau chiar a doua zi să ne dea un răspuns. Noi nu înțelegem ce se petrece și cine încearcă să ne blocheze investiția noastră”, susține Valentin Eșanu.

Potrivit lui, toate acestea au loc în timp ce în spațiul public au apărut informații precum că se eliberează o autorizație de mediu temporară pentru activitatea unei uzine. „Noi nu înțelegem cum se petrece și ce termene legale și juridice se folosesc? Începem a avea foarte mari dubii în privința pașilor de mai departe”, a spus Valentin Eșanu.

Acționarii au mai spus că își doresc ca autoritățile să asigure condiții egale pentru toți agenții economici și să elimine barierele birocratice. Altfel  nu văd rostul să investească în Republica Moldova, fiind nevoiți să-și orienteze investițiile în alte state.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.