logo

Comitetul Național Olimpic și Sportiv a premiat cei mai buni sportivi ai anului 2018


https://www.ipn.md/index.php/ro/comitetul-national-olimpic-si-sportiv-a-premiat-cei-mai-buni-sportivi-ai-anului--7979_1046730.html

Comitetul Național Olimpic și Sportiv a premiat cei mai buni sportivi ai anului 2018 în cadrul Cinei Olimpice organizate cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la fondarea instituției, transmite IPN.

Cel mai bun sportiv a fost ales Victor Ciobanu, vicecampion mondial la luptele greco-romane. Cea mai bună sportivă a fost desemnată luptătoarea Anastasia Nichita, campioană mondială și europeană printre tineret. Sportiva nu a fost prezentă la eveniment pentru că participă la Campionatul Indiei pe echipe. Trofeul i-a fost înmânat antrenorului acesteia, Tudor Cârlan.

Premiul „Talentul anului” a avut doi laureați: luptătorul de stil greco-roman Alexandrin Guțu și și înotătoarea Tatiana Sălcuțan, medaliați cu aur la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires.

Cina Olimpică este organizată în fiecare început de an şi adună sportivi, antrenori, oficiali de stat și jurnaliști pentru a celebra spiritul și valorile olimpice.