logo

Comisiile parlamentare se întrunesc în şedinţe


https://www.ipn.md/index.php/ro/comisiile-parlamentare-se-intrunesc-in-sedinte-7965_988110.html

Comisiile parlamentare se întrunesc, miercuri, în şedinţe pentru a da aviz la chestiunile care urmează să ajungă pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare, transmite Info-Prim Neo. {Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media} va examina 9 proiecte de legi cu caracter prioritar, precum şi iniţiativa privind edificarea în oraşul Ocniţa a monumentului în memoria ostaşilor căzui în războiul din Afganistan. Potrivit preşedintelui comisiei, Corina Fusu, vor fi examinate şi două iniţiative privind instalarea plăcilor comemorative, audierea raportului privind proiectul pentru modificarea şi completarea legii şi cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova şi avizarea proiectului de hotărâre a Parlamentului ,,Pentru aprobarea Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova”. Pe ordinea de zi a şedinţei {Comisiei politică externă şi integrare europeană} au fost incluse 8 chestiuni. Se va discuta inclusiv despre oportunitatea iniţierii negocierilor asupra unor proiecte de acorduri naţionale şi internaţionale. De asemenea, vor fi oferite 14 avize la iniţiativele altor comisii parlamentare, printre care proiectul de modificare a Hotărârii Parlamentului cu privire la aprobarea Direcţiilor strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006-2010 şi proiectul Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014, a comunicat preşedinte comisiei, Igor Corman. {Comisia protecţie socială, sănătate şi familie} va examina 8 proiecte de legi, inclusiv modificarea şi completarea Legii cu privire la activitatea farmaceutică, a Legii cu privire la medicamente şi a Codului contravenţional al Republicii Moldova. În Parlament sunt formate 10 comisii permanente. Sesiunea ordinară a legislativului va începe pe 10 februarie.