Comisia privind alegerea procurorului general se întruneşte astăzi, 18 martie, în şedinţă pentru adoptarea hotărârii de admisibilitate a dosarelor, aprobarea listei participanţilor şi anunţarea următoarelor etape ale concursului, transmite IPN.
Preşedintele comisiei, Corneliu Gurin, a comunicat că 8 persoane şi-au depus dosarele pentru a candida la funcţia de procuror general. Aceştia sunt: Valeriu Pleşca, jurist; Vitalie Pârlog, avocat; Emanoil Ploşniţă, avocat; Gheorghe Nogai, procuror; Mihail Petrache, jurist; Boris Muravschi, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, Tudor Suveică, ex-procuror; şi Ilie Rotaru, avocat.
Următoarea etapă a concursului constă dintr-un interviu la care candidaţii îşi vor prezenta programul managerial şi vor răspunde la întrebările membrilor comisiei. Comisia intenţionează ca, la sfârşitul lunii martie, să aibă deja numele candidatul selectat pentru a-l înainta forului legislativ pentru aprobare.
Funcţia de procuror general a devenit vacantă după ce Valeriu Zubco a demisionat în contextul vânătorii din Pădurea Domnească, soldată cu moartea unui om. Zubco a fost printre participanţii la vânătoare.