Comisia mass-media a ales 3 membri ai CCA
https://www.ipn.md/index.php/ro/comisia-mass-media-a-ales-3-membri-ai-cca-7965_989714.html
Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a ales trei candidaturi pentru suplinirea funcţiilor vacante de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). Este vorba de Dinu Ciocan, Nicolae Damaschin şi Mariana Onceanu-Hadârcă. Deputaţii PCRM din comisie nu au participat la votare, transmite Info-Prim Neo.
Comunista Ina Şupac a explicat poziţia deputaţilor PCRM prin faptul că alianţa majoritară ar fi decis până la votare numele câştigătorilor. „Nu vom participa la această farsă”, a declarat Ina Şupac. Parlamentara a scris pe o foaie numele a trei dintre candidaţii pe care avea convingerea că îi va alege comisia şi a spus că o va arăta presei după votare. Acelaşi lucru l-a făcut şi unul dintre candidaţi, Aurelian Lavric, care la fel a pus la îndoială obiectivitatea membrilor comisiei.
Votarea s-a făcut cu uşile închise. După ce au fost anunţate rezultatele, Ina Şupac a declarat presei că toate cele trei candidaturi selectate coincid cu numele notate pe foaie. Este vorba de Mariana Onceanu-Hadârcă, înaintată de către Partidul Liberal, Nicolae Damaschin, înaintat de către PLDM şi Dinu Ciocan, înaintat de către PDM, a spus parlamentara din fracţiunea PCRM. Două dintre candidaturile selectate, Mariana Onceanu-Hadârcă şi Nicolae Damaschin, erau şi pe lista lui Aurelian Lavric, înaintat de Mitropolia Basarabiei.
„Este pur şi simplu o coincidenţă. Aceste persoane sunt într-adevăr foarte bune, de aceea i-am ales”, a declarat deputatul PLDM, Iurie Bolboceanu.
În timpul audierilor, Dinu Ciocanu, care are 30 de ani şi este şeful Direcţiei monitorizare a CCA, a declarat că autoritatea de reglementare în audiovizual trebuie să se ocupe mai intens de monitorizarea campaniei electorale, trebuie să elaboreze strategia privind televiziunea digitală, e nevoie de organizarea meselor rotunde pentru ridicarea calităţii serviciilor de programe. „Cred, de asemenea, că CCA trebuie să fie mai deschis, să reacţioneze mai activ la unele specualţii”, a spus Dinu Ciocanu.
Nicolae Damaschin are 34 de ani şi este regizor la IPNA „Teleradio-Moldova”. Întrebat de către Ina Şupac dacă cunoaşte despre faptul că Alianţa preconizează să-l numească preşedinte al CCA, Nicolae Damaschin a declarat că nu este la curent cu astfel de informaţii.
Potrivit Marianei Onceanu-Hadârcă, ceea ce a contribuit la degradarea imaginii CCA este pasivitatea. Ea a pledat pentru sancţionarea membrilor CCA care nu-şi îndeplinesc obligaţiunile şi responsabilităţile.
Cele trei candidaturi selectate de către comisia de profil vor fi examinate în plenul Parlamentului.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului are 9 membri. Trei funcţii au devenit vacante după ce au expirat mandatele pentru Carmeliei Albu, lui Valeriu Soltan şi Ruslan Pleşca.