logo

Colectivul „Antenei C” solicită desemnarea unui alt membru în comisia pentru desfăşurarea concursurilor investiţionale


https://www.ipn.md/index.php/ro/colectivul-antenei-c-solicita-desemnarea-unui-alt-membru-in-comisia-7967_963036.html

Colectivul postului municipal de radio „Antena C” solicită delegarea vicedirectorului Ecaterina Stratan în calitate de membru al comisiei pentru desfăşurarea concursurilor investiţionale pentru vânzarea posturilor municipale de radio şi TV. Această decizie a fost adoptată la adunarea generală a colectivului, miercuri, 10 ianuarie. Stratan a comunicat pentru Info-Prim Neo că acum colectivul este reprezentat de administratorul interimar Veaceslav Sâtnic, care îndeplineşte această obligaţie fără a fi desemnat de colectiv. Consilierul municipal Oleg Cernei susţine că cei 2 administratori ai posturilor municipale de radio şi TV au fost incluşi ilegal în componenţa comisiei, deoarece au intrat în legalitate în aceste funcţii abia la 28 decembrie, când modificările privind noii administratori au fost introduse la Camera Înregistrării de Stat. Cernei a spus că a încercat să obţină procesul verbal al primei şedinţe a comisiei, dar fără vreun rezultat. Şeful Direcţiei asistenţă juridică, Ghenadie Gluşcenco, care este şi secretar al comisiei i-a spus că acesta poate fi obţinut de la primarul interimar Vasile Ursu, care, la rândul său, a promis, de asemenea fără rezultat, să-i pună la dispoziţie documentul solicitat. Potrivit lui Cernei, la nici o şedinţă a comisiei nu a fost invitat membrul acesteia Pavel Caba, preşedintele fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră”. În contextul nominalizării reprezentanţilor colectivelor în comisie, Ghenadie Gluşcenco a spus că, deoarece majoritatea angajaţilor au apelat în instanţa de judecată, „este evident că ei nu doresc să participe la chestia asta”. „Ne-am adresat la conducători şi, respectiv, conducătorii au fost incluşi”, a declarat Gluşcenco, motivând că „Pavel Caba nu a fost de găsit pentru a fi invitat la şedinţă, deoarece era fie în deplasare, fie în concediu, dar va fi invitat la şedinţele viitoare”. Pe de altă parte, Caba, solicitat de Agenţie a spus că în acest răstimp el a fost la serviciu, ba chiar şi la primărie, dar nu a fost anunţat niciodată că trebuie să se prezinte la şedinţa comisiei. La şedinţa generală a colectivului s-a decis să se solicite demisia lui Veaceslav Sâtnic şi acţionarea în judecată a ÎS „Radiocomunicaţii”, pentru tergiversarea reluării emisiei prin eter a postului de radio.