Colectivele posturilor „Antena C” şi „Euro TV Chişinău” solicită CMC să revizuiască decizia de reorganizare a celor 2 instituţii
https://www.ipn.md/index.php/ro/colectivele-posturilor-antena-c-si-euro-tv-chisinau-solicita-cmc-7967_962521.html
Angajaţii posturilor municipale de radio şi de televiziune „Antena C” şi „Euro TV Chişinău”, solicită Consiliului Municipal Chişinău să revizuiască decizia de reorganizare prin înstrăinare a posturilor municipale de radio şi de televiziune, se spune într-o adresare a celor 2 colective către CMC.
De asemenea, semnatarii solicită consilierilor să creeze o comisie de reorganizare în componenţa căreia să intre şi reprezentanţi de la „Antena C” şi „Euro TV Chişinău”. Colectivele cer să fie puse în discuţie la şedinţa comisiei respective proiectele elaborate de acestea, precum şi alte propuneri de reorganizare înaintate de consilieri şi de societatea civilă, iar propunerile de reorganizare să fie discutate în cadrul unor întâlniri cu redacţiile „Antenei C” şi „Euro TV Chişinău”.
Angajaţii consideră că decizia respectivă a fost luată de consilieri în grabă, fără a se ţine cont de doleanţele ascultătorilor şi telespectatorilor din municipiu şi de părerile colectivelor de muncă de la cele două posturi. Mai mult, conducerea executivă a acestora a fost invitată la şedinţă fără să i se pună la dispoziţie textul proiectului de decizie.
În adresare se atrage atenţia şi asupra faptului că, înainte să se ia o decizie atât de importantă,nu a existat nici o discuţie cu membrii colectivelor, iar angajaţilor nu li s-a explicat în ce mod le vor fi respectate drepturile în procesul preconizat de reorganizare a celor două întreprinderi municipale.
Cele două echipe redacţionale anunţă că, în timpul care s-a scurs de la luarea deciziei, la sediile posturilor au sosit numeroase scrisori din partea ascultătorilor şi telespectatorilor care se declară indignaţi de decizia luată şi pe care o dezaprobă, ceea ce poate stârni proteste de proporţii.