Analiză IPN: Campania comună de informare a populaţiei privind priorităţile opţiunii pro-europene, lansată de componentele Coaliţiei Pro Europene, este un fenomen nou, generat de evoluţiile politice din ţară şi din regiune şi are şanse de succes, dacă…
---
Sugeram în analizele de la începutul şi sfârşitul lunii trecute că, pentru a reuşi realizarea priorităţilor anunţate pentru anul acesta electoral, în special, cele legate de ireversibilitatea procesului de integrare europeană a ţării, ar fi indicate forme neordinare de promovare a mesajului politic. În calitate de exemple, ţinând cont de mizele extrem de mari care se vor pune pe cântar la sfârşitul acestui an, mă refeream la constituirea unor blocuri electorale, semnarea unor moratorii asupra acţiunilor unilaterale care ar putea provoca deranjuri cauzei europene comune ş.a. Din întâmplare sau nu, la scurt timp, atât de pe segmentul partidelor de la guvernare, cât şi de pe cel al partidelor de opoziţie au apărut declaraţii care au contrazis sugestiile respective. Săptămâna trecută, însă, partidele de la guvernare şi-au contrazis propriile contraziceri. Săptămâna trecută, componentele Coaliţiei Pro Europene au anunţat lansarea unei campanii comune de informare a populaţiei privind vectorul european de dezvoltare a ţării. O campanie cu un centru comun de dirijare, de elaborare a tacticilor şi mesajelor pro-europene, precum şi de realizare a acţiunilor planificate. Este o noutate absolută, în special, în contextul practicilor şi contrazicerilor anterioare. Mitingul pro-european, organizat în comun pe data de 3 noiembrie 2013, nu face parte din această categorie, pentru că atunci fiecare partid şi-a adus separat susţinătorii într-ul loc comun de desfăşurare a acţiunii.
Ce s-a întâmplat între timp, de ce a fost necesară şi posibilă această turnură într-un timp relativ scurt? Doar argumentele pe care le-au folosit liderii politici pentru opţiunea participării separate în confruntările electorale au rămas în continuare valabile şi reale. Gen: fiecare formaţiune are propria identitate, propriii alegători, propriile responsabilităţi pentru promisiunile făcute în alegerile trecute şi propriile succese şi rateuri în realizarea acestora etc. În condiţii obişnuite, sunt considerente de luat în seamă. Mai mult, trebuie să ne închipuim că acceptarea unui proiect comun, cu cedarea unei anumite părţi de „suveranitate” politică a fost un proces şi o decizie deloc uşoară, pentru toate trei formaţiuni.
De exemplu, am putea să ne imaginăm că, până la anunţarea deciziei comune, au avut loc discuţii destul de complicate la capitolul drepturilor de autor asupra ideii unei asemenea campanii de informare pro-europeană, precum şi asupra beneficiilor politice revenite fiecărui partid în parte în cazul succesului. Această rivalitate este destul de firească până la un anumit punct, ţinând cont de particularităţile proprii ale fiecărui partid, menţionate mai sus. Aceasta pentru că chiar dacă fiecare partid spune că şi-a anunţat anterior câte o campanie de informare în parte, se cunoaşte că PLDM a anunţat-o încă în octombrie trecut, iar liderul formaţiunii Vlad Filat a început implementarea chiar cu mult înainte de anunţarea ei oficială, la scurt timp după demiterea din funcţia de prim-ministru în martie 2013. Inclusiv aşa au putut fi interpretate desele sale deplasări în teritoriu, în special în localităţile unde au fost finalizate proiecte realizate pe bani europeni. Mai degrabă, partenerii de coaliţie au trebuit să recunoască întâietatea PLDM în lansarea acestei campanii, eventual şi în desfăşurarea ei de mai departe, iar PLDM a trebuit să răspundă cu o monedă de valoare similară, oricare a fost ea. Pentru moment, contează că liderii coaliţiei au ieşit la presă şi la public cu o decizie comună formulată, fără a implica presa şi societatea în dedesubturile negocierilor politice. Este una dintre primele lecţii de guvernare coaliţională însuşită până la capăt, pe fundalul practicilor cu final, de multe ori, nefast, de până acum. Este şi un semn că, înainte de a iniţia campania de comunicare cu populaţia, componentele CPE au mai trecut o etapă de aşezare pe baze profesioniste a comunicării interne. Este, poate, cazul când aprecierea în termeni necenzuraţi pe care liderul socialiştilor Igor Dodon a dat-o componentelor CPE în cadrul unui miting de la Comrat, ar trebui tratată mai mult ca laudă decât critică.
Aşa dar, ce s-a întâmplat între timp extraordinar de a fost posibilă iniţierea unui proiect, electoral, de fapt, comun? Pe plan intern, s-au întâmplat referendumurile din autonomia găgăuză, care au fost desfăşurate în pofida voinţei centrului, iar rezultatele acestora continuă să fie utilizate cu riscul destabilizării situaţiei în întreaga ţară. Pe plan extern, s-au întâmplat vărsările de sânge de la Kiev care, oricât nu ne-am dori, prezintă pericol, mare şi real, pentru situaţia din Republica Moldova. Pe acest fundal interno-extern şi-au unit eforturile şi şi-au intensificat/radicalizat acţiunile oponenţii opţiunii pro-europene, în special, în persoana PCRM şi PSRM, parte dintre ei şi-au declarat scopul să desfăşoare astfel de referendumuri în toată ţara. Cel puţin oponenţii politici ai acestor acţiuni vorbesc despre caracterul lor electoral, astfel încât şi campania comună a CPE ar putea fi tratată de aceeaşi manieră. S-ar putea ca referendumurile promovate de socialişti să nu aibă şanse foarte mari, dar s-ar putea că în coaliţia de guvernământ este încă vie amintirea eşecului răsunător al unui referendum privind alegerea preşedintelui de către tot poporul, care nu a avut cum să se prăbuşească, dar s-a prăbuşit pentru că oponenţii acestuia au pus mai mult preţ pe „campania de informare a populaţiei”. De altfel, chiar dacă are mai multe resurse la îndemână, deocamdată, guvernarea pierde „războiul informaţional” în confruntarea cu promotorii opţiunii pro-estice. Lansarea campaniei informative comune vine să arate că guvernarea înţelege seriozitatea pericolelor şi provocărilor la adresa cauzei pro-europeane, dacă nu vor fi contrapuse proiecte pe potrivă, bine gândite şi bine realizate.
Însă pentru ca să reuşească într-adevăr, iniţiativa aceasta comună trebuie să iasă, de la bun început, din găoacea strict partinică. Formaţiunile de la guvernare ar face bine să solicite sprijin de la organizaţiile societăţii civile, mai bine zis de la componentele ei care împărtăşesc opţiunea pro-europeană, se bucură de suficientă credibilitate în rândurile populaţiei şi posedă aptitudini pentru comunicare simplă şi eficientă. De la societatea civilă ar putea fi împrumutate o parte dintre formele moderne de comunicare, interactive şi de alte genuri atractive. Să sperăm că societatea civilă va depăşi supărarea pe politicieni, provocată de retragerea recentă a legii privind cele două procente şi care, în pofida declaraţiilor tari despre grija privind independenţa sectorului asociativ, nu a făcut decât să perpetueze situaţia jalnică a acestuia din cauza dependenţei excesive de finanţările externe sau, şi mai rău, de grupările interne de interes politic şi economic.
În această activitate ar putea fi atrase, de asemenea, personalităţi cunoscute şi credibile din cultură, ştiinţă, educaţie, sport. Politicienii ar trebui să reuşească să convingă aceste personalităţi mai întâi, dacă vor cu tot dinadinsul să reuşească în faţa categoriilor largi de populaţie. Toţi împreună, bazându-se pe argumente, probe şi dovezi privind priorităţile reale ale opţiunii pro-europene ar putea contribui la informarea obiectivă a societăţii moldoveneşti şi la obţinerea coeziunii sociale în jurul unei idei care are potenţial real de a deveni cu adevărat naţională.
Valeriu Vasilică, IPN
