logo

Codul Educaţiei va fi greu de aplicat dacă va fi votat în redacţia actuală, CAPC


https://www.ipn.md/index.php/ro/codul-educatiei-va-fi-greu-de-aplicat-daca-va-fi-7967_1014036.html

Codul Educaţiei va fi greu de aplicat dacă va fi adoptat în redacţia actuală. Totodată, va provoca premise pentru corupţie şi pentru litigii în instanţele de judecată, susţin experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC). Preşedintele CAPC, Galina Bostan, a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că Parlamentul a votat Codul Educaţiei în prima lectură în regim alert, fără  ca proiectul să fie supus îndeajuns consultărilor.

Expertul Viorel Pârvan a remarcat că proiectul propune ca învăţământul să devină obligatoriu până la vârsta de 18 ani, dar nu sunt indicate consecinţele nerespectării acestei prevederi. Astfel, există riscul ca această normă să nu ajungă să fie aplicată în practică.

Proiectul precizează atribuţiile unei noi instituţii – „Inspectoratul Şcolar Naţional”, care va fi responsabil de evaluarea învăţământului general, de acreditarea instituţiilor şi de asigurarea calităţii în învăţământul general. Autorul a omis însă să reglementeze modalitatea constituirii acestuia, fondatorii, domeniul şi aria de activitate, modalitatea de organizare şi funcţionare, statele de personal etc.

Autorul a stabilit că instituţiile de învăţământ pot avea şi alt statut decât cel de persoană juridică, ceea ce contravine prevederilor legale în vigoare. Conform Codului Civil, instituţiile de învăţământ sunt persoane juridice.

De asemenea, proiectul prevede că din 2016 toate contractele de muncă ale directorilor de învăţământ vor fi anulate. Viorel Pârvan susţine că aceasta contravine Codului Muncii şi poate leza drepturile fundamentale ale angajaţilor. În practică, ar putea apărea numeroase cazuri de restabilire în funcţie a conducătorilor prin deciziile instanţelor de judecată.

De asemenea, Codul Educaţiei prevede că instituţia de învăţământ poate da în arendă unele bunuri, de preferinţă în scopuri educaţionale. Expertul CAPC notează că autorul nu a prevăzut care sunt excepţiile şi astfel s-ar putea ca unele spaţii să fie date în concesiune pentru activităţi comerciale, ceea ce este inadmisibil.

Nota informativă a proiectului legii, supus expertizei, conţine o argumentare suficientă a promovării acesteia şi nu conţine o analiză economico-financiară. Or, promovarea unui proiect de lege fără o analiză economică nu aduce niciun beneficiu procesului de legiferare.

Expertiza a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Armonizarea legislaţiei cu standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.