logo

Codul apelor va fi înlocuit cu Legea apelor


https://www.ipn.md/index.php/ro/codul-apelor-va-fi-inlocuit-cu-legea-apelor-7967_962184.html

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare planifică aplicarea unui plan complex de acţiuni de ordin legislativ şi organizatoric pentru redresarea resurselor acvatice din R. Moldova. Printre acestea, este preconizată elaborarea proiectului de lege a apelor, care va înlocui Codul apelor, şi a unui proiect de hotărâre a Guvernului privind unele măsuri de ameliorare a activităţii ramurii piscicole şi de reglementare a modului de utilizare a iazurilor. Printre altele, este prevăzută fondarea Întreprinderii de Stat pentru Producerea Resurselor Biologice Acvatice, „Acvacultura - Moldova”, care va coordona ramura piscicolă. În prezent, în republică sunt identificate şi înregistrate la organele cadastrale teritoriale 3915 de obiective acvatice, care sunt folosite pentru creşterea peştelui, irigarea terenurilor agricole, necesităţi tehnice şi agrement.