logo

CNPM vine cu propuneri după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru buget


https://www.ipn.md/index.php/ro/cnpm-vine-cu-propuneri-dupa-ce-guvernul-si-a-asumat-7966_1019527.html

Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) îşi exprimă regretul în legătură cu acţiunile Guvernului vizând aprobarea proiectelor de legi privind bugetele prin asumare de răspundere. Confederaţia a emis o declaraţie în care spune că o astfel de modalitate a privat mediul de afaceri de  posibilitatea de a discuta cu membrii Parlamentului despre propunerile de îmbunătăţire a politicilor fiscale şi vamale, care au fost ignorate aproape în totalitate de către Guvern, transmite IPN.

CNPM solicită Guvernului lansarea consultărilor pentru elaborarea Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2016-2018 şi a politicii fiscale şi vamale pentru anul 2016, în vederea asigurării principiului predictibilităţii, Patronatele propun elaborarea unui ghid metodologic privind calcularea şi declararea veniturilor persoanelor fizice pentru 2015 şi a impozitelor pe salarii aferente în vederea neadmiterii erorilor de calcul.

CNPM mai propune lansarea urgentă a reformei Administraţiei Publice Centrale în vederea reducerii cheltuielilor de întreţinere a instituţiilor statului şi a eliminării suprapunerii funcţiilor şi de sporire a eficienţei acestora, iar mijloacele financiare obţinute să fie îndreptate pentru majorarea investiţiilor în infrastructură şi a Fondului de Subvenţionare în Agricultură. De asemenea, se cere lansarea urgentă a reformei Sistemului Naţional de Ocrotire a Sănătăţii în vederea sporirii eficienţei acestuia şi reducerii cheltuielilor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, implicit şi diminuării contribuţiilor plătite de angajaţi şi patroni, dar şi reformarea Sistemului de Asigurări Sociale în vederea eficientizării şi reducerii poverii acestuia asupra salariilor şi a Bugetului de Stat.

CNPM îşi reiterează deschiderea pentru un dialog constructiv cu autorităţile Republicii Moldova în scopul creării unui climat de afaceri favorabil şi stimulatoriu de creştere economică, majorării salariilor, locurilor noi de muncă şi acumulării veniturilor la bugetele statului.