CMC va examina joi rectificarea bugetului municipal pentru anul 2008
https://www.ipn.md/index.php/ro/cmc-va-examina-joi-rectificarea-bugetului-municipal-pentru-anul-2008-7965_971939.html
În şedinţa de joi, 9 octombrie, a Consiliului municipal Chişinău (CMC), aleşii locali urmează să pună în discuţie rectificarea bugetului municipiului Chişinău pe anul 2008, inclusiv alocarea de mijloace financiare pentru sterilizarea câinilor vagabonzi, transmite Info-Prim Neo.
În total, pe ordinea de zi figurează 302 proiecte de decizie, inclusiv 7 decizii cu privire la vânzarea unor loturi de pământ şi un proiect de decizie cu privire la transmiterea unui imobil de la balanţa Întreprinderii municipale de alimentaţie publică cafeneua „Prut” la balanţa CMC.
21 de proiecte de decizii vizează prelungirea termenului de arendă, 27 sunt cu privire la darea în arendă, 35 cu privire la privatizarea terenului aferent, 157 proiecte de decizii cu privire la autentificarea dreptului de proprietate privată sau proprietate privată comună asupra lotului de pământ.
De asemenea, preşedintele CMC, Eduard Muşuc, va propune modificarea deciziei Consiliului municipal Chişinău prin care au fost stopate lucrările de reconstruire a zonei de agrement „Valea Morilor” şi va cere reluarea acestora.
Anterior, primarul general Dorin Chirtoacă a declarat că va cere consilierilor să revină asupra Regulamentului compensaţiilor nominative pentru agent termic, întrucât acesta nu are acoperire financiară.