logo

CJI continuă înscrierile la hackathonul „Soluții pentru incluziune”


https://www.ipn.md/index.php/ro/cji-continua-inscrierile-la-hackathonul-solutii-pentru-incluziune-7542_1097387.html



CJI continuă înscrierile la hackathonul „Soluții pentru incluziune”


Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează hackathonul „Soluții pentru incluziune”. Evenimentul se va desfășura în perioada 23-25 iunie 2023, la Chișinău. Participanții sunt încurajați să dezvolte instrumente, platforme și/sau aplicații care vor promova incluziunea și diversitatea, sporind astfel șansele de implicare a grupurilor social-vulnerabile și marginalizate în viața publică. Juriul va desemna trei câștigători care vor beneficia de granturi a câte 7.000 euro fiecare pentru dezvoltarea și implementarea ulterioară a proiectelor.

Evenimentul se va axa pe identificarea soluțiilor inovatoare și accesibile, care să răspundă unor necesități stringente ale grupurilor social-vulnerabile și marginalizate (persoane în etate, tineri, femei, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă etc.), astfel încât acestea să aibă oportunitatea/șansa de a participa activ și de a-și aduce contribuția la anumite schimbări în comunitățile din care fac parte, dar și în societate în general.

Hackathonul va fi un spațiu de interacțiune unde își vor da întâlnire inovația și ideile care pot ajuta la promovarea incluziunii sociale și la îmbunătățirea accesului la resurse și oportunități pentru persoanele care sunt marginalizate sau excluse din societate din variate motive.

La eveniment se pot înscrie echipe constituite din reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale active în domeniul Drepturilor omului, în a căror activitate incluziunea, diversitatea, implicarea civică sunt principii-cheie, dezvoltatori IT, programatori, designeri, bloggeri, jurnaliști, lideri comunitari, cetățeni activi care se pot implica și pot contribui la promovarea incluziunii, diversității, toleranței și a Drepturilor omului. Echipele urmează să se înregistreze în concurs cu o idee de proiect care corespunde scopului evenimentului.

Pe durata hackathonului, experţii şi mentorii locali și internaționali vor oferi echipelor consultanţă şi expertiză pentru dezvoltarea ideilor de proiect.

Pe 23 iunie, în prima zi de hackathon, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului. Participanții vor face cunoștință cu experții și mentorii invitați în cadrul unui panel de discuții comun. Ulterior, echipele înregistrate în concurs își vor prezenta ideile într-un format prestabilit (maxim 2 minute). În a doua zi, pe 24 iunie, experții invitați vor face prezentări și master-class-uri la tematica hackathonului. Ulterior, echipele vor începe lucrul la proiecte.

În a treia zi de hackathon, 25 iunie, echipele vor continua lucrul la dezvoltarea proiectelor cu ajutorul mentorilor. În a doua parte a zilei, proiectele vor fi definitivate, prezentările finale fiind pregătite conform formatului pus la dispoziție de organizatori.

Informaţii despre eveniment şi regulile de participare găsiţi pe site-ul evenimentului: 
https://incluziune.cji.md

Înregistrarea la eveniment se face aici.

Formularul de înregistrare trebuie completat până la data de 15 iunie 2023.

Pentru detalii suplimentare, nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresele de email 
comunicare@ijc.md  sau igrejdeanu@ijc.md.

Hackathonul „Soluții pentru incluziune” este organizat în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării” desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu sprijinul Guvernului Elveției.


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.