logo

Circa 82% dintre pompieri și salvatori sunt vaccinați împotriva COVID-19


https://www.ipn.md/index.php/ro/circa-82-dintre-pompieri-si-salvatori-sunt-vaccinati-impotriva-7967_1084602.html

Efectivul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) este vaccinat împotriva COVID-19 în proporție de 82%. Șeful IGSU, general- maior Mihail Harabagiu, a menționat, în cadrul unui briefing de presă, că motivația pompierilor și a salvatorilor pentru a fi imunizați vine, în primul rând, din dorința de a servi Republica Moldova și a participa în intervenții de salvare a vieților omenești, transmite IPN.

„Pentru a nu pune în pericol operațiunile în care este strict necesară implicarea salvatorilor și pompierilor, a fost de datoria angajaților să urmeze cu strictețe cerințele Organizației Mondiale a Sănătății și, odată cu apariția vaccinului împotriva COVID, să treacă etapele necesare de vaccinare pentru a merge siguri în operațiuni”, a specificat Mihail Harabagiu, care a îndemnat oamenii să se imunizeze împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru a opri răspândirea acestuia.

În cadrul briefingulu, a fost lansat și un spot social de încurajare a vaccinării cetățenilor, prin care salvatorii, dar și alți membri ai societății, motivează oamenii să nu aibă frică de vaccinul anti-COVID-19.


Potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătății, joi, 23 septembrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 1215 cazuri noi de coronavirus, iar 16 persoane au murit din cauza complicaților provocate de SARS-CoV-2. În spitale sunt internate 1672 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 144  SUNT în stare extrem de gravă,  20 de pacienți fiind supuși ventilării mecanice.