logo

Circa 352 de mii de transnistreni dețin cetățenia Republici Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/circa-352-de-mii-de-transnistreni-detin-cetatenia-republici-7967_1094732.html

Aproape 362 de mii de locuitori cu domiciliul în stânga Nistrului și municipiul Bender erau luați la evidență în Registrul de stat al populației la data de 31 decembrie 2022. Dintre aceștia, circa 352 de mii posedau cetățenia Republicii Moldova, transmite IPN.

Biroul politici de reintegrare precizează, cu trimitere la datele Agenției Servicii Publice, că peste 328 de mii de transnistreni dețin pașapoarte ale cetățeanului Republicii Moldova și peste 293 de mii au buletine de identitate.

La eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova de înlesniri au beneficiat, în perioada august 2021-decembrie 2022, 6 395 de locuitori din regiunea transnistreană, iar 501 – la eliberarea buletinului de identitate provizoriu.

Este de remarcat că în condițiile procedurii simplificate de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova (în baza consimțământului în scris și în temeiul documentelor de stare civilă ce atestă nașterea pe teritoriul țării), în perioada 19 aprilie 2018 și 31 decembrie 2022, au fost recunoscuți cetățeni ai Republicii Moldova 32 349 de locuri din regiune. Dintre acestea 22 291 (circa 69%) sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Bender ce au obținut anterior acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova.

Pe parcursul anului 2022, 10 711 de persoane din regiunea transnistreană au solicitat certificarea faptelor de stare civilă, fiind certificate pentru aceștia 11 653 de documente de stare civilă și 6 625 de duplicate eliberate urmare a adresărilor repetate.