Persoanele care își doresc să candideze la funcția de președinte al Republicii Moldova trebuie să aibă 40 de ani împliniți în ziua alegerilor. O altă condiție pentru a candida este să nu fie condamnat la închisoare prin hotărâre judecătorească definitivă și să nu aibă antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, transmite IPN.
Comisia Electorală Centrală menționează că în funcția de președinte poate fi ales cetățeanul Republicii Moldova cu drept de vot care a locuit sau locuiește permanent în Republica Moldova nu mai puțin de 10 ani. Este obligatoriu să cunoască limba română, să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
Pe lângă faptul că nu trebuie să existe în privința sa condamnări definitive, o condiție este să nu fie privat de dreptul de a ocupa funcții de răspundere prin hotărâre judecătorească definitivă.
Dreptul de a desemna candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova îl au partidele politice înregistrate până la data intrării în vigoare a actului cu privire la stabilirea datei alegerilor prezidențiale, blocurile electorale constituite și înregistrate în condițiile Codului Electoral și cetățenii Republicii Moldova care își înaintează propria candidatură.
Recepționarea documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova va avea loc în perioada 21-31 august.