CINE NU E CU NOI....
Aureliu Busuioc
Când aud sau citesc sintagma „opinie publică” - mă apucă năbădăile. O fi însemnat ea ceva pe vremuri, cînd se adunau în cerc înţelepţii tribului sau neamului ca să discute ce „zice lumea”, şi, în funcţie de caz. ce măsuri ar fi trebuit să se ia. O fi insemnat ceva şi atunci când, fumul din turnurile de strajă, apoi, la începuturile lui, telegraful aducea ştiri grave sau importante, nu însă şi în zilele noastre de atotputernică „mas media”. În zilele noastre, dacă ai fost chiar „ţucălar cu misiuni speciale” al puterii comuniste şi ţi-ai pierdut postul poţi reveni uşor în politică dacă:ştii să tulburi apele. Pentru asta ai nevoie de un canal TV binevoitor, de în grup de faliţi ca şi tine, de un om de afaceri mai însemnat ca să-i poţi turna în cap toate relele ţării, (dar nicidecum fostul stăpân, care, doamne fereşte, ar putea reveni la putere!), iar când va veni vorba de probe pui în funcţune grupul, de fapt martori ai apărării... în propriile dosare. Mai ai grijă în prealabil să anunţi că majoritatea instituţiilor de stat sunt cumpărate de omul de afaceri.
Avem în ţară destui naivi care să ia ecranul azuriu drept literă de evanghelie. Iată aşadar cum se naşte „opinia publică”: spălată, coafată, pomădată şi băgată pe gât spectatorului şi auditorului după bunul plac al proprietarilor de asemenea mijloace, fie din imteres, fie de dragul atotputernicului rating.
Exemple? Mă rog: pe ecranul unui telecanal, dealtfel destul de obiectiv, apare scris cu litere de-o şchioapă „Judecătorul X posedă un yaht de lux”.La ştiri aflăm însă că lucrurile stau niţeluş altfel: „Neavând acces în rada portului am fotografiat de departe yahtul care presupunem că aparţine judecătorului...” Vedeţi vreo deosebire? Pot fi ştiri veridice presupunerile?...
Vorba e că citim atent cuvântul „Opinie”şi lunecăm cu privirea peste „Publică”. Altcum cu un mic efort de a cuprinde unele realităţi ne-am da seama că publicul nostru este în mod dezolant lipsit de cultură politică (deşi politizăm totul!), de cultură juridică, (deşi acuzăm justiţia in corpore de necinste), de cultură în general...
Suntem în plină campanie electorală. Vrei, nu vrei, te ciocneşti la tot pasul de partide. Şi-s multe... Dar, la o încercare de cunoştinţă mai apropiată observi că toate...sunt de stânga. Toate promit de toate, dar mai ales bunăstare. Toate – apelând la politica paşilor mari, mai ales când e vorba unor patiduţe de buzunar, cu afirmaţii de teapa „lichidării „mafiei” în tump de ... o lună,” cu ajutorul unor judecători nemţi, procurori probabil kampucieni,.executori probabil ugandezi şi alte aberaţi de genul acesta. .. Fără respectarea prezumţiei de nevinovăţie sau a echidistanţei...
Se ştie că partidele de dreapta acumulează, iar cele de stânga.consumă. Se mai ştie că în nicio ţară unde a biruit stânga - Chile, Nicaragua, Cuba şi a. nu s-au realizat promisiunile socio-comuniştilor. Dimpotrivă. A încercat vreun partid din cele mai serioase să explice aceste lucruri elementare ţăranilor noştri, pe înţelesul lor? Ori demult s–a uitat „Vorba dulce – mult aduce”? O înlocuim cu un zece lei sau cu un pachet de macaroane? De ce lăsăm lumea să voteze aurea?...
Suntem ţara cea mai săracă, sau dacă vreţi. – cea mai sărăcită din Europa. Şi ne uităm cu jind la scandinavi – cei mai bogaţi europeni. De ce? Sunt mai în favorul Creatorului?... Ba bine că nu! Sunt pur şi simplu conduşi de partide în care stânga şi dreapta se combină într-o armonioasă balanţă, fără o doctrină rigidă, şi unde publicul nu votează de dragul macaroanelor!. Unde se are grijă de cultura electoratului.
Cam la asemeni lucruri mă gândeam zilele acestea când am aflat că o veche cunoştinţă de-a mea a hotărât totuşi să se implice în politică. Şi la drept vorbind m-am bucurat. E vorba de un om de afaceri, victimă a ...”opiniei publice” om pe care îl cunosc de peste douăzeci de ani şi despre care scriind tot ce ştiam bun (celelalte lăsându-le pe seama justiţiei care n-a avut ce adăuga!) am devenit şi eu, în ochii unora, victimă a aceleiaşi „opinii”.Potrivit revistei private L şi A cât şi a unor „forumuri” (!) de la alte pulicaţii am un trecut în care am fost şi secretar cu ideologia al cc al partidului comunist, şi ucigaş al unui coleg, şi turnător, şi profitor, şi autor al scrisorii norodului moldovenesc tovsrăşului stalin ( în timp ce mă aflam refugiat în România), şi...şi...
Sunt ferm convins că la fel ca şi în alte categorii sociale oamenii de afaceri pot fi talentaţi sau nu. Unii sunt sortiţi succesului, alţii falimentului. Iar faliţii nu iartă succesul altora. De unde şi munca sisifică a rataţilor ca să creeze o opinie publică nefavorabilă omului realizat......
Cunoscutul meu e un om de succes. Dintre cei mai de succes din ţară Şi nu m-am mirat defel când am aflat că zilele trecute a primit vizita unui fost premier trancez şi a altor notabilităţi europene. M-a uluit în schmb, dar m-a şi bucurat faptul, când am aflat că pe lângă acumulările materiale inerente unei activităţi serioase în afaceri, omul a lansat în sfere caritabile o bunicică parte din ceea ce a câtigat muncind. Poftim – un Harpagon şi um Robin Hood într-o singură persoană! Un om care acumulează şi acelaş om care distribuie altora. Modelul scandinav.Deşi, după câte ştiu, nu şi-a adus consilieri din Suedia sau Danemarca, a cumpărat câteva zeci de gospodării (N:B:- gospodării!) cu tot cu acareturi şi şeptel ca să le dăruiască sinistraţilor de pe urma inundaţiilor, a susţnut financiar numeroase şi, oficial ignorate, manifestări culturale, cum ar fi „Invită Maria Bieşu” sau toată suma pentru punerea în scenă a unor piese noi, a oferit importante mijloace pentru sponsorizarea de noi cărţi, de asociaţii sportive şi câte altele,
Cred că dacă ar fi să ne întoarcem pentru câteva clipe în trecutul mai pur, bătrânii tribului ar aproba şi ţi-ar saluta gestul, domnule Vlad Plahotniuc. Aici şi acum va trebui să mai înfrunţi „opinia publică” care nu agrează succesul....Vorba ceea: cine nu e cu noi (ca noi!) e contra noastră! .Cunoscut principiu cu care au fost lichidate milioane de nevinovaţi.
Bineînţeles nu pot pune mâna în foc precum că omul de care vorbesc ar fi un înger fără păcat, dar până ce zeiţa cea legată la ochi ţine balanta în echilibru, sunt liniştit şi nu mă tem de opinia piblică. E cineva în stare să demonstreze că nu poate exista şi o altă , o „antiopinie”?
Dacă va fi să acceadă în parlamentul nostru cred că va fi unul din cei ce vor face tot posibilul să înlăture găurile din caşcavalul legislaţiei, că va fi mereu de partea celor ce cred în fapte şi nu în vorbe, ca se va strădui să păstreze armonia dintre stânga şi dreapta spre binele celora care aşteaptă schimbarea....
Într-un ceas bun!
Aureliu Busuioc
