logo

Cine nu are posibilitate să completeze cerere pentru compensații va fi ajutat de echipe mobile și asistenți sociali


https://www.ipn.md/index.php/ro/cine-nu-are-posibilitate-sa-completeze-cerere-pentru-compensatii-7967_1108742.html

Primăria capitalei promite să-i ajute pe chișinăuienii care nu au posibilitate să completeze cereri pentru compensații pe platforma compensatii.gov.md. Echipe mobile special create vor colecta peste 93 000 de solicitări, iar asistenții sociale vor introduce datele în sistem, a anunțat adjunctul Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, transmite IPN.

„Am planificat în format fizic să colectăm peste 93 000 de cereri de la beneficiarii din municipiul Chișinău. Prin intermediul direcțiilor de asistență socială, al echipelor mobile și lucrătorilor sociali, direct de la beneficiari de acasă, vor fi colectate cererile, ulterior angajații direcțiilor de asistență socială vor introduce datele în sistem, pentru ca acele persoane care nu sunt în stare și nu au acces la resurse, pentru a completa cereri, să aibă dosarele completate”, a menționat Vladimir Bolocan.

De asemenea, angajații Direcției generale asistență medicală și socială îi vor ghida pe doritorii de compensații în completarea cererilor.

Cererile pentru compensații la energie pot fi depuse începând cu 4 noiembrie.