logo

Cinci instituții medicale vor fi dotate cu dispozitive moderne cu sprijinul Japoniei


https://www.ipn.md/index.php/ro/cinci-institutii-medicale-vor-fi-dotate-cu-dispozitive-moderne-7967_1091046.html

Cinci instituții medico-sanitare publice din țară vor fi dotate cu dispozitive medicale de ultimă generație, achiziționate cu suportul financiar nerambursabil oferit de Guvernul Japoniei. Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului privind implementarea Programului de Consolidare a Sistemului Medical, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Sănătății, programul va contribui la sporirea capacităților de diagnosticare și tratament prin utilizarea dispozitivelor medicale moderne. Este vorba despre aparate de radiologie digitală, ecografe, aparate de dializă, ventilatoare, aparate de anestezie, mese de operație, etc.

Prin semnarea Acordului, încheiat prin schimb de note între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei, va fi posibilă valorificarea asistenței financiare sub formă de grant, care constituie un miliard de yeni japonezi, echivalentul a peste șapte milioane de euro.