|
|
Dionis Cenuşa | |
Cu aproximativ o săptămână înainte de reuniunea Consiliului de Asociere UE-Moldova, planificată pentru 14 martie curent, guvernarea de la Chişinău accelerează eforturile pentru a impresiona Uniunea Europeană (UE), dar şi alţi actori internaţionali (SUA, Consiliul Europei). Printre cele mai semnificative mişcări întreprinse recent de către guvernare se numără: (1) transferarea „Grupului Petrenco” în arest la domiciliu (22 februarie); (2) selectarea expatriatului moldovean Sergiu Cioclea drept candidat pentru funcţia de Guvernator al Băncii Naţionale în urma unui concurs deschis, cu participarea reprezentanţilor societăţii civile (2 martie); (3) hotărârea Curţii Constituţionale privind revenirea la formula de alegere directă a preşedintelui ţării existentă înainte de modificările constituţionale din 2000 (4 martie).
Atitudinea pro-activă a guvernării şi disponibilitatea acesteia de a adopta decizii în mod neobişnuit de rapid ţintesc două obiective majore: anularea spiritului protestatar în societate şi restabilirea încrederii partenerilor externi, în particular a celor europeni.
„Seducerea” europenilor
După radicalizarea protestelor de la începutul anului, guvernarea a realizat că nu mai este capabilă să asigure stabilitatea politică, dacă nu face concesii cât mai vizibile în raport cu mişcarea protestatară şi societatea civilă. La fel, guvernarea s-a convins că fără o retorică pro-reforme nu poate avea loc apropierea politică calitativă în raport cu UE, iar fără aceasta este imposibilă restabilirea regimului anterior de asistenţă financiară europeană. Or, în Concluziile Consiliului UE din 15 februarie, europenii se pronunţă explicit în favoarea reformelor, punând accentul pe obţinerea unor rezultate tangibile (reforma justiţiei, sectorul bancar, combaterea corupţiei etc.).
Performanţa actualei guvernări urmează să fie evaluată în mod obiectiv în cadrul Consiliului de Asociere. De aceea, prin prisma acestei reuniuni, guvernarea intenţionează să-şi consolideze poziţiile în raport cu celelalte partide aflate în opoziţie (extra)parlamentară. În cele din urmă, reuniunea dată ar putea fi folosită de către PDM pentru a-şi extinde legitimitatea în ţară şi în exterior. Acest context face ca în acţiunile guvernării să prevaleze mai mult instinctele de supravieţuire politică, decât intenţia reală de a îndeplini Acordul de Asociere.
Este evident faptul că europenii vor fi nevoiţi să recunoască progresele făcute de către guvernare, chiar dacă multe dintre acestea sunt parţiale şi/sau neconvingătoare. Or, prin accelerarea reformelor, deocamdată temporară, guvernarea aşteaptă recunoaştere şi aprecieri pozitive din partea europenilor. Din aceste raţionamente, autorităţile au recurs rapid la înlăturarea restanţelor, ţintind circa 90% din acţiunile incluse în Concluziile UE din 15 februarie, cum ar fi: negocierile cu FMI, selectarea pe bază de concurs a Guvernatorului BNM, operaţiunea de revizuire a Constituţiei (Art. 78) cu privirea la alegerea preşedintelui ţării, legea procuraturii etc. Deşi majoritatea acţiunilor au fost văzute cu scepticism şi dezaprobare acasă, guvernarea pare să fie convinsă că acestea vor avea impactul necesar asupra partenerilor europeni.
În loc de concluzii…
Deocamdată nu este clar cât timp va dura retorica pro-reformă a guvernării. Este însă vizibil că guvernarea adaptează agenda reformelor şi se asigură că interesele sale rămân protejate. În orice caz, autorităţile sunt nevoite să producă „progrese”, indiferent de faptul că multe dintre acestea sunt criticate. Astfel, guvernarea crede că poate ieşi treptat din izolare politică, obţinând o recunoaştere mai largă din partea Bruxelles-ului.
În această situaţie, europenii trebuie să continue presiunile asupra guvernării, prin intermediul monitorizării active şi comunicării publice regulate a gafelor comise de către autorităţi, inclusiv cu prilejul Consiliului de Asociere din 14 martie. UE trebuie să pledeze mai activ pentru interesele cetăţenilor, dar, totodată, să devină un arbitru echidistant în raport cu toţi actorii politici din Moldova, indiferent de orientarea geopolitică a acestora. Poziţia Bruxelles-ului în Moldova şi eficienţa presiunilor pe care acesta le poate exercita asupra clasei politice sunt direct proporţionale cu sprijinul acordat de către populaţie. În fine, UE trebuie să evite cu orice preţ experienţa celor 7 ani de integrare europeană în stil oligarhic, care a afectat grav percepţia publică a moldovenilor faţă de ideea europeană.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.