logo

Chișinăuienii, îndemnați să sorteze gunoiul. Primăria: Nu va mai fi înhumat la depozit


https://www.ipn.md/index.php/ro/chisinauienii-indemnati-sa-sorteze-gunoiul-primaria-nu-va-mai-7967_1094712.html

Eforturile locuitorilor municipiului Chișinău de a sorta la sursă deșeurile nu vor mai fi zădarnice. Gunoiul colectat nu va mai fi înhumat, ci va fi procesat și sortat de către o companie privată cu care municipalitatea a semnat un contract de prestare a serviciilor, transmite IPN.

La evenimentul de semnare a contractului, primarul Ion Ceban a declarat că toate deșeurile solide colectate din oraș, aproximativ 190 de mii de tone pe an, vor fi trimise spre procesare, indiferent dacă au fost sau nu sortate la sursă, iar acest lucru va permite în 2023 reciclarea a peste 10% din masa deșeurilor sau circa 40-45% din volum.

Potrivit edilului, în primă etapă vor fi identificate spre reciclare hârtia, cartonul, plasticul, metalul și sticla. Valabilitatea contractului este de cinci ani, iar valoarea este de 217,5 milioane de lei.

„Ne dorim în primul rând să diminuăm impactul asupra mediului, să avem o economie circulară. Mai puțin poluăm, mai puțin depozităm și, respectiv, avem și un mediu ambiant prietenos”, a notat directorul interimar al întreprinderii municipale „Autosalubritate”, Igor Gîrlea.

În etapa inițială, regia va achita operatorului contractat pentru sortare 120 lei/tona (cu TVA). La a doua etapă, care va fi inițiată peste aproximativ 1,5 ani, sortatorul va fi obligat să identifice spre reciclare și combustibili derivați din deșeuri, ceea ce va aduce la reciclarea a peste 20% din toată masa deșeurilor colectate sau aproximativ 70% din volumul deșeurilor transmise spre sortare.

Serghei Balica, directorul fabricii de reciclare ABS, a menționat că sortarea este inevitabilă în managementul deșeurilor. ABS are o experiență în domeniu de peste 30 de ani, iar de șase-șapte ani compania face și sortare.

Autoritățile municipale vor desfășura și campanii de informare despre modalitatea de sortate a deșeurilor.