logo

Chiril Moțpan spune că și Chiril Gaburici ar avea dublă identitate. Ultimul neagă


https://www.ipn.md/index.php/ro/chiril-motpan-spune-ca-si-chiril-gaburici-ar-avea-7965_1071340.html

Fostul premier și ministru al economiei Chiril Gaburici ar deține dublă identitate. Cel de-al doilea pașaport ar avea doar patronimicul schimbat, din „Vasile” în „Valeriu”. O spune deputatul Chiril Moțpan. Potrivit informației pe care o deține, Chiril Gaburici ar fi avut nevoie de două identități pentru că, în 2011, ar fi fost dat în căutare de Federația Rusă pentru trecerea ilegală a frontierei și uz de acte false. Deputatul spune că informația trebuie verificată și, dacă se va dovedi falsă, va prezenta scuzele de rigoare, transmite IPN.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Chiril Moțpan a spus că l-a informat personal, printr-o scrisoare secretă la 1 iulie 2019, pe președintele Igor Dodon despre anumite ilegalități care se întâmplau în țară în acea perioadă, dar și despre faptul că Vladimir Plahotniuc deține dublă identitate, cea de-a doua pe numele „Novak”, și Serghei Iaralov, pe numele „Haikin” sau „Haikim”. „Atunci, când Dodon apare în fața presei și face mândru dezvăluiri de care știa încă 7-8 luni în urmă, asta mi se pare cel puțin straniu”, a spus Chiril Moțpan.

Întrebat de jurnaliști cum comentează declarațiile președintelui Igor Dodon precum că patronul grupului Trans-Oil, Vaja Jhashi, ar deține dublă identitate, nu și Serghei Iaralov, Chiril Moțpan a spus că nu știe în ce măsură are dreptate șeful statului, cert este că există informație în care era indicat că Iaralov deține dublă identitate. Dar  nu a obținut mai multe informații de la ASP pentru a confirma acest lucru.

Chiril Moțpan s-a adresat organelor de drept, cerând să constate în ce măsură persoanele care au apărut în spațiul public ca persoane care au dublă identitate au încălcat sau nu legislația în vigoare.

Solicitat de IPN în contextul afirmațiilor făcute de deputat, fostul premier și ministru al economiei, Chiril Gaburici, a negat că ar avea o a doua identitate și că și-ar fi schimbat patronimicul.  „Am fost „Vasile” din momentul în care m-am născut și sunt foarte mândru că port numele tatălui meu”, a declarat Chiril Gaburici. „Îmi pare rău și nu știu ce stă în spatele la toată treaba asta”, a mai spus acesta.