Politica devine bizară în Republica Moldova. În mai puțin de doi ani de mandat prezidențial, Igor Dodon a fost declarat de patru ori în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile (Articolul 91 al Constituției). Potrivit DEX, imposibil înseamnă ceea ce este cu neputință de realizat. Noi însă știm cu certitudine că, uneori, Igor Dodon poate, dar nu vrea să semneze decrete privind numirea unor miniștri sau promulgarea anumitor legi. Deci, nicidecum nu este vorba despre imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, ci despre interes partinic sau încăpăținare. Așa cum șeful statului s-a obligat solemn, sub jurământ, să respecte Constituția și legile țării, față de el ar trebui să se aplice procedura de demitere (Articolul 89) pentru fapte prin care încalcă prevederile Constituției, adică pentru manifestarea repetată de voluntarism, interes partinic sau încăpăținare.
Problema s-ar fi rezolvat de mult dacă guvernarea cu care coabitează șeful statului nu ar evita să se complice. Vorba e că actuala guvernare nu prea are legitimitate după convertirea a aproximativ 1/3 din deputați. Aceasta în condițiile în care Președinția insistă că este singura instituție legitimă și susținută de cetățeni. În astfel de circumstanțe, pentru depășirea impasului, creat artificial, se recurge la găselnița Curții Constituționale de a declara imposibil de făcut ceea ce, de fapt, este indezirabil pentru șeful statului. Decretele indezirabile pentru șeful statului fiind semnate de un președinte interimar, fie că e Președintele Parlamentului, fie că e Premierul. Curiozitatea legată de găselnița Curții Constituționale este că pentru perioada așa-zisului interimat al funcției, Republica Moldova are, de fapt, doi președinți – cel ales, care rămâne practic cu toate atribuțiile sale, și cel interimar, care are misiunea să semneze decretele indezirabile pentru președintele ales. Aceasta este modalitatea de coabitare a guvernării cu șeful statului care, dacă vrea, atunci promulgă legi foarte specifice, de exemplu, privind amnistia capitalului, vânzarea de fapt a cetățeniei țării, reforma impozitării ce contravine propriului program economic etc.
Dacă prin recurgerea la absurd șeful statului ar refuza în general să semneze decrete și să-și exercite atribuțiile, acestea ar fi îndeplinite cu succes de către președintele interimar. Fără să se recurgă la procedura de demitere a șefului statului. Astfel, Curtea Constituțională prin găselnița sa a transformat o procedură constituțională obligatorie în una de oportunitate politică pură. În acest context se ivesc două întrebări legitime. Prima se referă la titlul acestui articol – chiar are nevoie Republica Moldova de un președinte ales? A doua întrebare se referă la durata acestei perioade de coabitare ingenioasă a guvernării cu șeful statului? Răspunsul la cea de a două întrebare e la suprafață – până după alegerile parlamentare, fixate pentru 24 februarie 2019.
După alegeri jocurile cu caracter propagandistic privind principiile și valorile se va termina cu certitudine. Asta înseamnă că dacă alegerile vor fi câștigate cu majoritate absolută de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), atunci șeful statului, care se declară lider informal al PSRM, nu va mai avea motive să se încăpățineze. Iar dacă PSRM nu va obține majoritatea absolută, atunci va fi forțat să facă coaliție majoritară cu Partidul Democrat din Moldova (PDM), de guvernământ. Această variantă comportă riscuri majore pentru PSRM, care știe din experiența recentă că partidele care au mai guvernat împreună cu PDM, în ultimii nouă ani, au fost ulterior eliminate de pe scena politică. Dacă PSRM va îndrăzni să se încăpățineze să colaboreze cu PDM, atunci va crește considerabil riscul demiterii șefului statului pentru cele patru epizoade de încălcare flagrantă, ostentativă, a Constituției. Doar dacă PSRM nu va obține majoritatea parlamentară, atunci e foarte probabil să piardă și referendumul de demitere a șefului statului. PSRM doar a pierdut recent alegerile municipale în Chișinău și Bălți. În plus, PDM are elaborate mecanismele de convertire a deputaților din comuniști, liberali etc., în democrați. De ce nu ar aplica aceste aptitudini și față de socialiști? Doar principalele organe de drept oricum vor rămâne sub controlul PDM și după alegerile parlamentare. Așa că jocul șefului statului de-a încăpăținarea se contabilizează foarte minuțios. În plus, PDM este motivat să aibă grijă ca în circumscripțiile uninominale să câștige candidații serioși, care vor tăia multe panglici, fiind însoțiți de mediatizarea excesivă, coșuri cu merinde, etc. Și magazinele sociale ale Partidului Șor vor fi de mare utilitate pentru a nu admite victorii ușoare ale PSRM. În acest context, nu este exclus că șeful statului și PSRM vor regreta mult schimbarea sistemului electoral și jocul de-a încăpăținarea.
Experții IPN
