logo

Cheltuielile suplimentare solicitate de autorităţilor locale depăşesc posibilităţile bugetului de stat pentru anul viitor


https://www.ipn.md/index.php/ro/cheltuielile-suplimentare-solicitate-de-autoritatilor-locale-depasesc-posibilita-7966_961235.html

Cererile de cheltuieli suplimentare ale autorităţilor publice locale depăşesc cu mult posibilităţile reale ale bugetului de stat pentru anul viitor, a declarat miercuri, 13 septembrie, ministrul Finanţelor, Mihai Pop. Potrivit lui, proiectul Legii bugetului pentru anul 2007 a fost aprobat conform obiectivelor strategice ale Guvernului, prevăzute în Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS), alte strategii şi programe ale Guvernului, totodată, fiind luate în considerare şi necesităţile asigurării unei stabilităţi macroeconomice, în special a nedepăşirii estimărilor nivelului inflaţiei. Astfel, cheltuielile bugetului de stat în anul 2007 vor fi de peste 12,2 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o majorare cu circa 2 miliarde de lei sau de 19,6% faţă de anul trecut. Potrivit ministrului, cheltuielile componentei de bază se vor majora 18,5%, pentru proiectele finanţate din surse externe se prevăd creşteri cu 46,6%, iar pentru cele finanţate din mijloacele şi fondurile speciale – cu 8,8%. Unul din factorii principali care au influenţat creşterea majoră a cheltuielilor bugetare pentru anul viitor este aplicarea Legii din decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sistemul bugetar, costul fiind calculat la 1,3 miliarde de lei. Pentru proiectele investiţionale vor fi alocate 1,59 miliarde de lei, în creştere cu 42%, pentru mărfuri şi servicii –1,6 mlrd. lei, sau cu 24,5% mai mult. Pentru achitarea primelor de asigurare asigurarea medicală, acordată categoriilor de persoanelor asigurate din contul statului, sunt planificate 1,19 miliarde lei, cu 19,3% mai mult, pentru transferurile în scopuri de producţie - 617, 8 mil. lei, cu 10,3% mai mult, în special datorită creşterii susţinerii de către stat a producătorilor agricoli, precum şi a majorării Fondului rutier. Cheltuielile pentru procurarea mijloacelor fixe se ridică la 313,6 milioane de lei, în creştere cu 32,9%. Pentru reparaţii capitale vor fi direcţionate 193 milioane de lei, sau cu 14% mai mult. Transferurile către populaţie pentru anul viitor vor depăşi cifra de 612 mil. lei, în creştere cu 179 milioane sau cu 41,3%. Majorările sunt datorate alocaţiilor pentru pensiile militarilor, pentru indexarea depunerilor cetăţenilor la Banca de Economii, pentru majorarea cuantumurilor burselor şi numărului de bursieri în instituţiile de învăţământ, precum şi a altor prestaţii sociale categoriilor defavorizate.