Depunerea cererii de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova prin mandatar nu va mai fi posibilă. Un proiect de modificare a Legii cetăţeniei în acest sens este propus pentru consultări publice de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, transmite IPN.
MTIC precizează că în ultimul timp se atestă o sporire esenţială a numărului solicitanţilor de cetăţenie, dar şi a tentativelor de obţinere a acesteia prin fraudă, prezentând documente false.
Actualmente cererea pentru dobândirea sau redobândirea cetăţeniei Republicii Moldova este adresată preşedintelui Republicii Moldova şi se depune personal sau prin mandatar, ultimul dispunând de procură autentificată de notar, la organul teritorial al MTIC, în a cărui rază solicitantul îşi are domiciliul. În cazul persoanei cu domiciliul legal în străinătate, cererea este depusă la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova sau la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Potrivit autorilor proiectului, autenticitatea procurilor eliberate în statele străine nu poate fi verificată, ceea ce reduce eficienţa procesului de control a documentelor prezentate. Eliminarea posibilităţii de dobândire a cetăţeniei în bază de mandat va constitui o oportunitate pentru eliminarea cazurilor ilicite de obţinere a cetăţeniei, va contribui la consolidarea securităţii Republicii Moldova în vecinătatea estică a Uniunii Europene.
Prin altă modificare în legea menţionată, se propune excluderea din lista de documente necesare pentru dobândirea şi redobândirea cetăţeniei a adeverinţei privind neapartenenţa la cetăţenia anterioară sau a adeverinţei despre aprobarea renunţării la această cetăţenie.