Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa sa de miercuri, o decizie privind inițierea negocierilor pentru semnarea Acordului de finanțare între Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți (CET-Nord)”. Totodată, a fost instituit un grup de lucru din reprezentanți ai ministerelor Economiei, Finanțelor şi Cancelariei de Stat, care va negocia condițiile de finanțare, acesta va fi condus de vicepremierul şi ministrul economiei, Andrian Candu, transmite IPN.
Costul total al proiectului se estimează la circa 10 mln euro. BERD a dat acceptul unui împrumut în valoare de 7 mln euro. Creditul va fi acordat pe 15 ani, perioada de grație 2-3ani, iar rata dobânzii - LIBOR plus o marjă de 1-2%. Alte 3 mln euro vor fi alocate sub formă de grant din partea Fondului Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică şi Mediu.
Proiectul de modernizare a CET-Nord prevede instalarea a trei motoare cu gaz pentru sporirea capacităţii blocului de ardere şi creşterea producerii energiei electrice cu aproape 60%. Vor fi înlocuite pompele, ventilatoarele şi aspiratoarele de fum, precum şi cazanul pe cărbune cu unul pe biomasă. Urmează să fie instalate puncte termice individuale în 120 de clădiri din municipiul Bălţi pentru aproximativ 28 mii de locuitori.
Potrivit aprecierilor Ministerului Economiei, implementarea acestui proiect va aduce beneficii de ordin economic, dar va contribui şi la îmbunătățirea calității mediului. Astfel, creşterea producerii de energie electrică şi a economisirilor de electricitate vor însuma 52 mln lei pe an, iar diminuarea emisiilor de CO vor constitui 12650 tone pe an.
Ideea a de a implementa un asemenea proiect şi a obține un credit în acest sens de la BERD a fost aprobată inițial la şedința Comitetului interministerial pentru Planificare Strategică din 26 martie 2014.