logo

Certificatul COVID al UE, aprobat în Parlamentul European


https://www.ipn.md/index.php/ro/certificatul-covid-al-ue-aprobat-in-parlamentul-european-7967_1082213.html

Parlamentul European a aprobat miercuri definitiv certificatul digital al UE privind COVID, menit să faciliteze călătoriile în interiorul UE și să contribuie la relansarea economică a blocului comunitar, transmite IPN citând pagina electronică a postului de radio Europa Liberă.

Plenul PE a aprobat prin vot noile reglementări referitoare la certificatul COVID cu 546 voturi pentru, 93 împotrivă și 51 abțineri (cetățenii Uniunii) și cu 553 voturi pentru, 91 împotrivă și 46 abțineri (resortisanți ai țărilor terțe).

Peste un milion de europeni au obținut deja noul certificat UE privind COVID, emis de fiecare țară membră pentru a debloca călătoriile în interiorul blocului. Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a anunțat cifra în Parlamentul European marți, 8 iunie, înainte de votul care consacră lansarea certificatului.

Certificatul, cunoscut și sub numele de „certificat de sănătate COVID” sau „permis de imunitate COVID”, urmează să fie utilizat pentru călătorii intra-UE începând cu 1 iulie, ceea ce ar scuti călătorii de carantine sau teste suplimentare. Va arăta imunitatea purtătorului față de COVID-19 fie prin vaccinare sau infecție anterioară, fie prin rezultatul negativ al unui test recent. Eliberarea acestor certificate, digitale sau pe hârtie, va fi organizată de fiecare stat în parte.

Certificatul digital COVID al UE – aceasta se pare că va fi denumirea oficială, va fi utilizat de toată țările din UE, precum și de Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Speranța Uniunii Europene este că certificatele vor readuce, în cadrul blocului, libertatea de circulație, limitată drastic de pandemia de coronavirus și de măsurile diferite luate de fiecare țară în parte pentru a limita răspândirea COVID-19.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a spus că „certificatul digital COVID al UE este gratuit, sigur și accesibil tuturor. Acesta va acoperi vaccinarea, testarea și recuperarea oferind diferite opțiuni cetățenilor”.

Țările din UE nu sunt obligate să adopte certificatul, dar toate au declarat că-l vor adopta.