logo

Ceremoniile de depunere a jurământului de medic și farmacist


https://www.ipn.md/index.php/ro/ceremoniile-de-depunere-a-juramantului-de-medic-si-farmacist-7542_1066011.html

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la ceremonia de depunere a jurământului de medic și farmacist de către absolvenții autohtoni. Manifestarea solemnă va avea loc în data de 12 iunie 2019, ora 11:00, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac” din capitală.

În acest an vor depune jurământul 632 de absolvenți autohtoni. Astfel, pentru sistemul național de sănătate au fost pregătiți specialiști în domeniile: Medicină - 415, Stomatologie - 102, Farmacie - 89 și Medicină preventivă - 26.

La ceremonie vor participa reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, decani, șefi de catedre, profesori, studenți, părinți și alți invitați.

A doua zi, în data de 13 iunie 2019, ora 11:00, în același local, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de medic și farmacist de către absolvenții internaționali. Cei 297 de cetățeni străini vor depune jurământul în limba engleză. Tinerii specialiști au fost formați în domeniile: Medicină - 219, Stomatologie - 75 și Farmacie - 3. Cei mai mulți dintre ei sunt originari din Israel - 268, Turcia - 12, Finlanda - 4, SUA - 3, Portugalia - 2 și câte unul din Grecia, Danemarca, India, Irak, Marea Britanie, România, Siria și Ucraina.

La manifestarea solemnă vor participa reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cât și ai Biroului de Migrație și Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, ai administrației Universității, decani, șefi de catedre, profesori, studenți, părinți și alți invitați.

În total, în acest an, au absolvit USMF „Nicolae Testemițanu” 929 de specialiști.

Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova

relatiipublice@usmf.md
Tel.:022 205 235, 022 205 367
GSM: 79 087 267
Fax: 022 242 411
www.usmf.md



DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.