logo

Cercetători din Republica Moldova câștigă proiecte de colaborare cu România


https://www.ipn.md/index.php/ro/cercetatori-din-republica-moldova-castiga-proiecte-de-colaborare-cu-7967_1104753.html

Mai multe proiecte de colaborare România-Republica Moldova au fost câștigate de cercetători moldoveni în cadrul unei competiții lansate de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, transmite IPN.

Competiția urmărește consolidarea rețelelor de cercetare deja existente și dezvoltarea de noi colaborări între grupuri de cercetători din România și Republica Moldova. Valorificarea potențialului de expertiză al cercetătorilor, consolidarea pozițiilor profesionale și avansarea în carieră a cercetătorilor, precum și colaborarea pentru a participa în comun la platformele internaționale de cercetare sunt printre obiectivele acestei inițiative, precizează Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău.

În cadrul competiției „Proiecte de colaborare cu Republica Moldova”, au câștigat 38 de proiecte ale cercetătorilor din Republica Moldova, în valoare totală de 20 de milioane de lei românești, în domenii precum științe exacte și inginerie, științe școlare și umaniste, științele vieții.