Centrul de protezare va acorda asistenţă specializată gratuită şi beneficiarilor de poliţe de asigurare medicală
https://www.ipn.md/index.php/ro/centrul-de-protezare-va-acorda-asistenta-specializata-gratuita-si-beneficiarilor-7967_959568.html
Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare (CREPOR) va semna până la sfârşitul anului curent un contract cu Compania naţională de asigurări în medicină, în vederea acordării asistenţei medicale gratuite şi beneficiarilor de poliţe de asigurare medicală.
Potrivit directorul CREPOR, Vasile Ouatu, în prezent cele două instituţii menţionate sunt în proces de negocieri în privinţa modului de acordare a serviciilor şi listei de servicii gratuite oferite de CREPOR, de care vor beneficia pacienţii din ţară, suplimentar la cei care sunt la evidenţa centrului.
Ouatu a spus pentru Info-Prim Neo că posibilitatea ca toţi pacienţii din ţară să beneficieze de serviciile CREPOR a apărut odată cu instalarea utilajului medical performant, în valoare de 2,4 mln USD, donat de Republica Populară Chineză, în perioada 2003-2006.
În prezent, poliţa de asigurare medicală nu este valabilă în cadrul CREPOR. La evidenţa CREPOR se află peste 82,5 mii de pacienţi din ţară, care au diferite maladii şi afecţiuni ale aparatului locomotor, inclusiv invalizi şi veterani de război. Pentru deservirea acestora, la Centru lucrează 38 medici, 49 de asistente medicale, 46 de infirmiere. Ouatu a menţionat că, suplimentar, mai sunt deserviţi pacienţii care primesc bilete de tratament, pentru 18 zile, de la Casa naţională de asigurări sociale.
Potrivit directorul Policlinicii din cadrul CREPOR, Dumitru Moscalenco, Centrul este la autogestiune şi acordă în prezent asistenţă medicală în baza catalogului de preţuri, aprobat de Guvern. Pentru invalizii de gradul I şi II toate serviciile centrului sunt gratuite, iar veteranii de război au reduceri de 50 la sută.