logo

Cel de-al nouălea câștigător a fost premiat. Află detalii


https://www.ipn.md/index.php/ro/cel-de-al-noualea-castigator-a-fost-premiat-afla-7542_1082361.html

Penultimul iPhone12, din cele 10 telefoane puse în concurs, a fost înmânat doamnei Irina Botnarenco, câștigătoarea cu nr. 9 din cadrul Campaniei Promoționale dedicată creditelor de consum fără gaj.

”Îmi doream foarte mult un telefon, dar nu unul simplu, ci chiar un iPhone. Însă, așa cum toți încep lucrările de reparație vara, așa am făcut și noi cu familia, iar ideea cu telefonul -  a fost amânată. Acum însă cred că visele devin realitate și că trebuie întotdeauna să-ți dorești mai mult. Mi-ați făcut o surpriză foarte plăcută, vă mulțumesc mult.”
ne spune Irina Botnarenco, client Mobiasbanca – OTP Group

”Clientul este pilonul de bază al activității noastre, care dă sens tuturor activităților pe care le întreprindem. De aceea, este deosebit de plăcut atunci când clientul care a venit la noi pentru un credit de nevoi personale, să primească mult mai mult decât atât și, la propriu vorbind, să își îndeplinească visele. Suntem bucuroși că oferim doar emoții pozitive clienților noștri. Sincere felicitări, Irina!” declară Serghei Codrean, director al sucursalei nr. 4 Dacia.

Acum este cea mai potrivită perioadă pentru a-ți pune dorințele pe upgrade!


Aplică până pe 31 Iulie 2021 pentru un credit de consum fără gaj, online sau în orice sucursală a băncii, și beneficiază de o rată a dobânzii avantajoasă - de la 2% anual, ZERO comision de analiză dosar și aprobare rapidă de la 15 minute.

Aplic
ă online pe mobiasbanca.md.

Pune-ți dorințele pe upgrade

cu Mobiasbanca - OTP Group

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.