logo

Cei mai activi tineri din Chișinău au fost premiați la Festivalul Municipal al Voluntarilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/cei-mai-activi-tineri-din-chisinau-au-fost-premiati-7967_1101347.html

Meritele celor mai activi tineri din municipiul Chișinău au fost apreciate la prima ediție a Festivalului Municipal al Voluntarilor, desfășurat în contextul marcării Anului Tineretului 2023. Au fost premiați douăzeci și doi de tineri voluntari din cadrul organizațiilor non-guvernamentale, centrelor de tineret și grupurilor de inițiativă, transmite IPN.

„M-am bucurat să aud că la concurs au fost depuse peste 50 de dosare, fapt care denotă interesul față de activitatea de voluntariat. Iată de ce ne propunem ca Festivalul Municipal al Voluntarilor din Chișinău să devină o tradiție. În scopul promovării voluntariatului, Primăria Chișinău, prin intermediul Centrelor de Tineret din capitală oferă tinerilor posibilitatea de a face voluntariat și a-și dezvolta abilitățile și competențele necesare în viață”, a declarat primarul general, Ion Ceban.

Potrivit edilului, în perioada următoare vor fi acreditate unele subdiviziuni din subordinea municipalității ca instituții gazdă de voluntariat pentru a le oferi tinerilor studenți posibilitatea de a face un stagiu de practică în calitate de voluntar și a obține experiență în cadrul administrației publice locale.

Prin intermediul programului de abilitare a voluntarilor, tinerii din cadrul Centrelor de Tineret au parte de un program de mentorat și suport în dezvoltarea personală. În ultimii 4 ani, Centrul Municipal de Tineret Chișinău a eliberat circa 350 de carnete de voluntariat și a implicat peste 2000 de voluntari în diverse proiecte.