logo

CEC a inițiat validarea mandatului de deputat care îi revine lui Vladimir Vitiuc


https://www.ipn.md/index.php/ro/cec-a-initiat-validarea-mandatului-de-deputat-care-ii-7965_1096872.html

Comisia Electorală Centrală a inițiat procedura de validare a mandatului de deputat în Parlament al lui Vladimir Vitiuc, candidat supleant pe listele Partidului politic Șor. Hotărârea a fost adoptată la ședința de vineri a Comisiei, transmite IPN.

Președinta Comisiei, Angelica Caraman, a declarat că pe data de 2 mai CEC a luat act de hotărârea Parlamentului din 27 aprilie prin care s-a constatat încetarea de drept a calității de deputat a lui Ilan Șor și s-a declarat vacant mandatul de deputat al PPȘor.

„Se propune Curții Constituționale de a valida mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova domnului Vladimir Vitiuc, candidat supleant pe lista Partidului politic Șor”, a notat Angelica Caraman.

Pe 27 aprilie, ca urmare a unei hotărâri adoptate de Parlament, liderul Partidului politic Șor, Ilan Șor, a rămas fără mandatul de deputat. Legislativul a luat act de hotărârea Curții de Apel Chișinău prin care politicianul fugar a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Formațiunea a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu hotărârea Parlamentului privind încetarea de drept a mandatului de deputat al lui Ilan Șor. Sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă.