logo

CEC a atribuit patru mandate de consilier în Consiliul municipal Chişinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/cec-a-atribuit-patru-mandate-de-consilier-in-consiliul-municipal-chisinau-7965_967452.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a atribuit marţi, 27 noiembrie patru mandate de consilier în Consiliul municipal Chişinău. Două mandate de consilier au fost atribuite candidaţilor din partea Partidului Comuniştilor – Serghei Novic şi Ştefan Crudu. Ei îi înlocuiesc pe Veaceslav Iordan şi Mihai Arusoi, care şi-au dat demisia. Fostul primar interimar şi ex-candidat al PCRM la funcţia de primar de Chişinău, Veaceslav Iordan, a fost numit de către Guvern la 1 august curent preşedinte al Agenţiei „Apele Moldovei”. Mihai Arusoi activează în calitate de director comercial la SA „Termocom”. În locul lui Mihai Furtună, ales pe listele Alianţei „Moldova Noastră” şi care în prezent îndeplineşte funcţia de viceprimar, mandat de consilier, pe listele aceleaşi formaţiuni i-a fost atribuit lui Mihai Magdei. Un mandat de consilier a fot atribuit lui Ghenadie Dumanschi, din partea Partidului Democrat, în locul lui Vlad Coteţ, care de asemenea fost ales în calitate de viceprimar. CMC este alcătuit din 51 de consilieri, aleşi la 3 iunie curent pe un termen de patru ani.