Pe 24 februarie s-a împlinit un an de la declanșarea celui mai mare, celui mai crud și celui mai sângeros război de după cel de-al Doilea Război Mondial – Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva poporului ucrainean. Însă cu o zi înainte, pe 23 februarie, o parte din oameni a marcat Ziua Armatei Sovietice, fapt care pare cinic în circumstanțele în care acest război crud și sângeros îl poartă succesoarea de drept a Armatei Sovietice – Armata Federației Ruse. Ce nu se lega în logica firească a lucrurilor și de ce o parte din societatea moldovenească continuă să accepte asemenea neconcordanțe au discutat participanții la dezbaterea publică „Ce am sărbătorit și de ce am sărbătorit pe 23 februarie?”, organizată de Agenția de Presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că, atunci când se vorbește despre armată se face trimitere la forțele armate instituite pentru apărarea statelor, care au organele lor represive sau de impunere. În cazul Armatei Roșii, decretul de instituire a fost emis pe 28 ianuarie 1918. „Și în mod absolut întâmplător data de 23 februarie 1918 este considerată ca ziua înființării acestei Armate Roșii. Chipurile, în această zi a început înscrierea în masă a voluntarilor în detașamentele acestei Armate Roșii. Până în anul 1922, ziua Armatei Roșii nu era comemorată. Abia în 1922, în circumstanțe, iarăși, stranii, s-a decis ca această dată să fie declarată ziua sărbătoririi acestei Armate Roșii”, explică expertul.
Potrivit lui, după al Doilea Război Mondial, în 1946, denumirea Armatei Roșii a fost schimbată în Armata Sovietică, iar din 1949 sărbătoarea a fost redenumită – în Ziua Armatei și a Flotei Militare Maritime Sovietice. După destrămarea Uniunii Sovietice, într-un șir de state foste membre URSS, pe 23 februarie se sărbătorește Ziua apărătorului patriei. „În Republica Moldova, această zi, de la declararea suveranității, niciodată nu a fost zi de sărbătoare. Dar, tradițional, mai multe segmente ale societății noastre au sărbătorit această zi”, a notat Igor Boțan.
Expertul a menționat că armata Rusiei ca armată succesoare a Armatei Sovietice a fost instituită prin decret prezidențial pe 7 mai 1992. Aceasta pentru că, imediat după disoluția Uniunii Sovietice, în Federația Rusă s-a crezut că ceea ce a fost Armata Sovietică trebuie să devină un fel de armată comună a spațiului CSI. Însă, acest lucru a fost respins de către fostele republici sovietici. Un exemplu în acest sens este faptul că Armata Națională a Republicii Moldova își sărbătorește ziua pe 3 septembrie, zi în care a fost emis decretul prezidențial de constituire.
Mihai Țurcanu, doctor în istorie, Institutul de Istorie al USM, consideră că nu este clar de ce a fost aleasă ziua de 23 februarie 1922 pentru a marca ceea ce a avut loc în 1918. „De fapt, în 1918, și nu e o coincidență tocmai fericită pentru adepții și apologeții din ziua de astăzi ai Armatei Roșii, pe 23 februarie, bolșevicii au acceptat capitularea necondiționată în fața Germaniei. Au acceptat fără vreo condiție circumstanțele pe care nemții le-au impus pentru semnarea armistițiului și care practic transformau Rusia sovietică într-o colonie a Germaniei. Sigur că la mai multe luni a urmat un alt armistițiu, au capitulat deja nemții și au fost anulate condițiile păcii dinte Rusia sovietică și Germania. Dar atunci s-au creat condiții pentru ca bolșevicii să rămână la putere. De altfel, acceptarea capitulării a și fost principalul raționament al bolșevicilor pentru a rămâne la putere. Acesta a fost scopul capitulării”, a menționat Mihai Țurcanu.
Potrivit istoricului, bolșevicii au încercat să se mențină la putere cu orice scop și anume din această cauză au creat și Armata Roșie, care s-a numit până în 1946 Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor. „A fost din start o forță care trebuia să-i mențină pe bolșevici la putere. Inițial, de fapt, primele unități ale Armatei Roșii nici măcar nu erau compuse din etnici ruși, majoritatea fiind letoni. Scopul era de a concura cu alte fracțiuni din Rusia, care erau în competiție pentru putere și doreau să se afirme ca principalele forțe politice și moștenitoare ale fostului regim, dar și să conducă viitoarele destine ale Rusiei. Până la urmă, dintre toate forțele care se aflau în acea competiție, cea mai organizată, pe de o parte, dar și cea mai crudă prin metodele și strategiile lor – pe de altă parte, au fost bolșevicii. Anume de asta au reușit să se mențină la putere și Armata Roșie a fost un instrument esențial folosit în acest scop”, a declarat doctorul în istorie.
Mihai Țurcanu spune că Armata Roșie a devenit cunoscută în pe timpul Războiului civil rus prin actele sale de cruzime, de genocid. Și există descrieri în lucrări ale modului în care Armata Roșie efectua acele fapte de genocid, inclusiv împotriva evreilor din Ucraina. De asemenea, se descrie și atitudinea lui Lenin cu privire la atrocitățile comise. Or, acesta când citea rapoartele în acest sens nu lua vreo măsură, ci indica plasarea rapoartelor în arhivă și le clasa. „Nu știu dacă am putea să spunem că aceste metode sau tactici folosite de Armata Roșie își au originea în acei ani și în acele circumstanțe. Armata Roșie este succesorul de iure al Armatei țariste. Și Arma țaristă rusă nu s-a deosebit de multe ori prin metodele, acțiunile Armatei Roșii. Este destul să ne amintim de genocidul poporului circassian. La sfârșitul secolului XVIII, circa 97% din poporul circassian a fost exterminat efectiv”, a spus Mihai Țurcan.
„Armata Roșie, modul în care s-a format și a evoluat, a fost impregnat puternic de condițiile ideologice și de circumstanțele în care a avut loc procesul ei de formare. Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că Armata Roșie a fost un instrument al primului stat totalitar din istoria omenirii. Al statului totalitar, care a adâncit cel mai mult dintre toate regimurile totalitare, practicile totalitare de control ideologic, de control politic, spiritual și militar asupra populațiilor de pe teritoriile pe care le stăpânea”, a mai spus istoricul.
Scriitoarea Maria Pilchin a declarat că, pentru ea ca filolog, Armata Roșie este sinonimă cu marea teroare – cu acea stare abuzivă a unui stat, a unei puteri asupra popoarelor, în cazul URSS. „Mă întrebam care este relația basarabeanului cu Armata Roșie, care până la urmă vine cu al Doilea Război Mondial încoace? Adică, noi nu am asistat măcar la constituirea acestei entități. Nu știu dacă în identitatea noastră trebuie să reverberăm cu, să zic, sărbătorirea Armatei Roșii”, susține Maria Pilchin.
Potrivit ei, faptul că unii moldoveni nu știu, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă adevărul sau configurarea reală a Armatei Roșii în istorie vine dintr-o cultivare și o inoculare a unei religii a morții, a unei ideologii a morții și a războiului. Această inoculare a fost aplicată pe parcursul acestor 70 de ani sovietici, dar și ulterior. „Și apropo, din 2010 s-a insistat foarte mult în Rusia anume pe această dimensiune. E un instrument de a manipula, un instrument de a ține într-o stare de angoasă, pentru că momentul în care noi sărbătorim mereu Armata Roșie, suntem conștienți de faptul că am putea să fim atacați, că există un dușman extern, pe alocuri și intern. Și trebuie să fim foarte atenți, să ciulim urechile, să privim unde trebuie”, opinează Maria Pilchin.
Maria Pilchin s-a referit la poemul său „Sunt femeia măritului Ceapaev”, care este pe cât de dramatic, pe atât de ironic la adresa Armatei Roșii. „Jocul pe care îl aduc acolo vine și dintr-o dimensiune eretică a limbajului. Pentru că, pe de o parte, vorbim despre acest cult al Armatei Roșii în URSS și tot eu vă spun, pe de altă parte, că țin minte din copilărie un anumit jargon al femeilor, uzitat în glumă despre Armata Roșie. Și „armata roșie” în limbajul femeilor nu însemna armata lui Ceapaev sau a marilor generali care au ajuns până la Berlin, ci era o ipostază fiziologică, ce li se întâmpla femeilor o dată pe lună. Și acest aspect de limbaj și de mental, dacă vreți undeva de ghetou feminin, spune ceva, este o supapă a acestei comunități sovietice, pentru că această Armată le-a luat bunicii, părinții, iubiții, soții. Până în Afganistan i-au tot luat. Și atunci eu cred că toate frustrările și suferințele feminine sovietice erau defulate în acest argou feminin”, spune scriitoarea.
În opinia sa, atunci când cineva din moldoveni, pe 23 februarie îl felicită pe altcineva, spunând că „te felicit pentru faptul că ești bărbat”, apare întrebarea dacă cel care nu sărbătorește această dată are scadențe la capitolul virilitate? „Mi se pare deja un degradeu al uzanței sărbătorii, chiar și printre cei mai înveterați adepți. Dar eu cred că antropologii și cei care cercetează mentalități trebuie să fie poate mai atenți”, a menționat Maria Pilchin.
Dezbaterea publică la tema „Ce am sărbătorit și de ce am sărbătorit pe 23 februarie?”, este prima ediție din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.