logo

Ce a adus bun anul 2017 în domeniul transportului aerian. Campanie IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/ce-a-adus-bun-anul-2017-in-domeniul-transportului-aerian-campanie-ipn-7978_1039057.html

Cu bune, cu rele, anul 2017 ajunge la final și este momentul potrivit să facem totalurile. Cu această ocazie, IPN a adunat prin lume gânduri bune, de această dată doar bune, de la cei care iau decizii și de la cei pentru care se iau decizii. Ce a adus bun anul 2017? La această întrebare i-am provocat să răspundă pe cei care au acceptat să ne fie alături în dorința noastră de a găsi ceea ce este bun în lucrurile care ne înconjoară și în evenimentele care ne marchează. Chiar dacă de mai multe ori nu toate merg așa cum ne-am dori, câștigă omul și câștigă societatea care are capacitatea să vadă și în probleme, și în lucruri mai rele, o oportunitate în plus de implicare pentru a schimba lucrurile în bine. Pentru fiecare dintre subiectele abordate venim cu mai multe clasamente care reflectă poziția celor care le-au întocmit. Mai jos vedeți ce a adus bun 2017 în domeniul transportului aerian.
---


Clasamentul Ministerului Economiei şi Infrastructurii:

1.
A fost extinsă geografia zborurilor.

Un accent deosebit a fost atribuit modernizării, măririi flotei și extinderii geografiei zborurilor. În 2017 ÎS CA „Air Moldova” a lansat trei zboruri noi, operate în premieră din Chișinău spre Krasnodar, Federația Rusă, Dubai, Emiratele Arabe Unite și Geneva, Confederația Elvețiană. Pentru aprilie 2018 a fost anunțată lansarea unei noi curse Chișinău - Ekaterinburg, Federația Rusă, care va permite pasagerilor din Ural și Siberia să călătorească mai rapid și cu mai puține escale spre Chișinău și alte orașe europene”.

2. A început reconstrucţia pistei Aeroportului Internațional Chișinău.

„S-a majorat de 51 la peste 70 indicele capacităţii portante a învelişurilor pistei, ceea ce va permite aeroportului Chişinău să primească şi să deservească fără restricţii toate tipurile de aeronave, inclusiv avioane de capacităţi mari gen avioane cu fuzelaj lărgit. La fel, s-au efectuat lucrări de schimbare şi modernizare a sistemului balizajului luminos a pistei pe segmentul de 1 km, ceea ce va contribui la majorarea categoriei de aterizare existentă II la III şi va permite aeronavelor să efectueze în siguranţă procedurile de aterizare în condiţii de vizibilitate foarte redusă. Aceste modificări vor reduce considerabil riscul întârzierilor sau anulării curselor, iar pasagerii vor putea călători conform programului de zbor”.

3. Republica Moldova a aderat la Convenția de la Cape Town.

„După aderare, operatorii aerieni vor aplica standardele internaționale pentru înregistrarea contractelor de vânzare a garanțiilor contractelor de leasing și a contractelor de vânzare condiționate, precum și a diferitor căi de atac în caz de neexecutare a condițiilor contractuale. Aeronavele operează în țări cu regimuri juridice diferite ce guvernează drepturile de proprietate, ceea ce creează riscuri unice pentru producătorii și finanțatorii implicați în exportul de aeronave. Aceste riscuri pot contribui adesea la costuri ridicate de finanțare pentru importatorii de aeronave. Convenția este create pentru a reduce aceste costuri și pentru a facilita accesul la capital pentru finanțarea aeronavelor și altor echipamente mobile. Nu va mai fi necesar de studiat cadrul juridic ale statului debitorului, deoarece Convenția se aplică în toate statele care au ratificat-o”.

4. Au fost inițiate negocierile pe marginea Acordurilor bilaterale (Ucraina, India, SUA).

„În 2017 au fost lansate procedurile de inițiere a negocierii pe marginea Acordurilor bilaterale (Ucraina, India, SUA). Prin semnarea acordurilor bilaterale se va dezvolta traficul de pasageri, ceea ce iminent va duce la crearea unor noi locuri de muncă precum și beneficii directe pentru consumatori care se vor reflecta în servicii de calitate, tarife reduse și timpi de călătorie mai mici. Pentru operatorii aerieni naționali se vor crea condiții pentru accederea pe noi piețe”.

Clasamentul Aeroportului Internaţional Chişinău:

1. A început modernizarea infrastructurii Aeroportului Internațional Chișinau. Lucrările de reconstrucție a celei de-a doua piste au atins nivelul de 80%.

2. A fost reconstruiţi peste 145 de mii de metri pătraţi din suprafața aerodromului, în conformitate cu proiectele realizate în cele mai mari aeroporturi Europene.

3. A avut loc reconstrucția și renovarea terminalului Aeroportului Internațional Chișinău.

4. A avut loc inaugurarea bazei operaționale a celei mai mari companii aeriene low- cost din Europa Centrală și de Est la Aeroportului Internațional Chișinău.

5. A avut loc deschiderea de noi rute aeriene: Berlin, Dubai, Geneva, Izmir, Krasnodar, Valencia, Zakynthos.

Clasamentul Autorităţii Aeronautice Civile (AAC):

1. A fost extinsă aria orașelor spre care pot călători cetăţenii din Republica Moldova.

„Aderarea Republicii Moldova la Spațiul Aerian Comun, în 2012, a creat premise pentru dezvoltarea pieței. Astăzi, de pe Aeroportul Internațional Chișinău se efectuează curse directe spre mai mult de 40 de orașe, fiind oferite sute de conexiuni. Și prețurile la bilete au scăzut simțitor. În 2017 au fost lansate așa rute precum Geneva, Berlin, Krasnodar. Prin lansarea cursei spre Dubai, operatorul național a obținut acces la piața din orientul mijlociu. Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est a deschis o bază operaţională la Aeroportul Internaţional Chişinău și pregăteșe destinații de zbor din Chișinău. În 2018 ne așteptăm la venirea unor companii noi și, respectiv, la extinderea numărului de destinații și oferte”.

2. Siguranța pasagerilor a fost menținută la nivel înalt.

„AAC din Republica Moldova a devenit prima instituție a aviației civile din statele partenere cu UE care a semnat Aranjamentele de Lucru de tip nou cu Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA). O confirmare în plus a încrederii pe care o au instituțiile internaționale în gradul de competență și calificare a personalului AAC, este și decizia Eurocontrol de a desemna AAC a Republicii Moldova în calitate de membru al grupului restrâns, care s-a  ocupat, în 2017, de selectarea noului Director General al Eurocontrol”.

3. A început modernizarea aerodromului din Chișinău.

„Prin efectuarea lucrărilor de modernizare și renovare a suprafețelor de rulare și a peronului, crește atât nivelul de siguranță a zborurilor deservite pe aerodromul din Chișinău, cât și calitatea serviciilor oferite companiilor aeriene, iar beneficiari finali ai acestor evoluții sunt pasagerii. Eforturile consolidate ale investitorului, ale instituției de supraveghere din Republica Moldova și cele internaționale, va avea ca efect creșterea atractivității a Aeroportului Internațional Chișinău pentru companii aeriene. Aceste acțiuni vor aduce beneficii economice impunătoare pentru țara noastră prin creșterea traficului de pasageri, dar și prin sporirea competiției pe piață aeronautică din Republica Moldova”.

4. A avut loc avansarea în realizarea obiectivului de implementare a Acordului privind Cerul Unic European.

„Realizarea planului de implementare a Cerului Unic European este una dintre prioritățile-cheie ale politicii AAC din Republica Moldova, aceasta fiind o acțiune pentru dezvoltarea pieței aeriene naționale. În 2017 AAC a reușit să finalizeze transpunerea integrală în legislaţia naţională a regulamentelor Comisiei Europene, menite să asigure conformarea domeniului aviaţiei civile din Republica Moldova standardelor impuse de Comisia Europeană pentru toate autorităţile aeronautice din UE”.

5. Pasagerii au devenit mai informați despre drepturile pe care le au.

AAC a realizat, pe parcursul anului 2017, o amplă campanie de de informare despre drepturile pe care le au pasagerii. În Moldova pasagerii transportului aerian se bucură de aceleași drepturi și compensații ca și cei din spațiul Uniunii Europene. Practica arată că, în mare parte, pasagerii nu își cunosc drepturile. Nici companiile nu se grăbesc să-i compenseze pe pasageri. Prin modificarea Legii 131 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, AAC a fost inclusă în lista organelor de control care pot aplica prevederile acestei legi. AAC va obține, în 2018, competențe de a examina petițiile pasagerilor privind calitatea serviciilor prestate de aviația civilă. Aceasta ne va permite să soluționăm mult mai rapid și eficient cererile pasagerilor, atunci când se va constata că sunt întrunite condițiile prevăzute de regulament.

Alte materiale din seria „Ce a adus bun anul 2017 în...”:

Ce a adus bun anul 2017 în procesul de reglementare transnistreană. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul educației. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul turismului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul mediului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în cinematografie. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul transplantului de organe și țesuturi. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 pe plan literar. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul voluntariatului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul protecției copiilor rămași fără îngrijire părintească. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 pe segmentul de tineret. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în investigarea furtului miliardului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul politicii externe. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul patrimoniului cultural şi protecţiei monumentelor. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în justiție și statul de drept. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul agriculturii. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în mass-media. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul producerii de vinuri. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în sport. Campanie IPN