logo

Ce a adus bun anul 2017 în domeniul agriculturii. Campanie IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/ce-a-adus-bun-anul-2017-in-domeniul-agriculturii-campanie-7978_1039163.html

Cu bune, cu rele, anul 2017 ajunge la final și este momentul potrivit să facem totalurile. Cu această ocazie, IPN a adunat prin lume gânduri bune, de această dată doar bune, de la cei care iau decizii și de la cei pentru care se iau decizii. Ce a adus bun anul 2017? La această întrebare i-am provocat să răspundă pe cei care au acceptat să ne fie alături în dorința noastră de a găsi ceea ce este bun în lucrurile care ne înconjoară și în evenimentele care ne marchează. Chiar dacă de mai multe ori nu toate merg așa cum ne-am dori, câștigă omul și câștigă societatea care are capacitatea să vadă și în probleme, și în lucruri mai rele, o oportunitate în plus de implicare pentru a schimba lucrurile în bine. Pentru fiecare dintre subiectele abordate venim cu mai multe clasamente care reflectă poziția celor care le-au întocmit. Mai jos vedeți ce a adus bun 2017 în domeniul agriculturii.
---


Clasamentul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului:

1. În 2017, comparativ cu 2016, a fost obținută o recoltă de produse agricole de origine vegetală de o calitate sporită la majoritatea produselor agricole.

„Productivitatea la grâu a înregistrat o creștere de aproape 20%. Orzul de toamnă a înregistrat o creștere a productivității de 12%. Porumbul – 34%, soia – 27%, floarea soarelui – 11%. Recolta globală de fructe este în creștere cu 3,2%, de sămânțoase – cu 3,4%, sâmburoase – 3%. Arbuști fructiferi și căpșun au atins o recolta în creștere de 15% faţă de anul trecut, iar volumul de producere a legumelor şi cartofului s-a majorat cu 22%”.

2. S-a reușit fortificarea sistemelor de protecție antigrindină în țară.

„Au fost construite 17 puncte rachetare noi. Suprafața protejată a înregistrat o creștere de 11% sau cu 215 mii ha. Din 6263 de proiectile procurate pentru anul 2017, au fost utilizate 4411 şi deja au fost procurate 892 de proiectile pentru 2018”.

3. S-au majorat volumele de export a mai multe produse de origine vegetală.

„Exportul de fructe constituie 200 de mii de tone. Pentru prima dată au fost depășite cotele de export facilitat de prune. Pentru prima dată s-au exportat cireșe în UE. Este în creștere numărul agenților economici care exportă în UE. Struguri de masă au exportat 38 de agenţi economici, mere proaspete – 9, prune proaspete – 53, grâu – 55, orz – 36, porumb – 29, zahăr – 2, iar alcool etilic – 5”.

4. S-au majorat substanțial investițiile în agricultură.

„În anul 2017 s-au majorat cu 30%, comparativ cu anul 2016, şi a atins suma de 1,5 miliarde de lei. Cu 34% s-a majorat numărul solicitanților de subvenții.

5. Se înregistrează o creștere a suprafețelor terenurilor agricole prelucrate în conformitate cu cerințele agriculturii conservative.

„Conform estimărilor, în anul 2017 suprafeţele agricole cu elemente de agricultură conservativă ating , faţă de 2016, o creştere de 5% din suprafaţa totală arabilă. Din suprafeţele însămânţate cu culturi de prima grupă şi rapiţă. În profil teritorial, aceste suprafeţe sunt repartizate: 5-7% – în UTA Găgăuzia, 8- 10% – la sud, 12- 15% în centru şi 35- 40% – la nordul republicii.

Clasamentul Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de fructe:

1. Au fost exportate cantități importante de fructe proaspete în UE, în deosebi în România și Polonia.

„În 2017 s-a reușit, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, să fie exportate cantități semnificative de fructe în stare proaspătă către țările din UE. La prune a fost depășită cu mult cantitatea de 10 mii de tone prevăzută de cotele de export în UE fără taxă, mere au fost exportate peste 4 mii de tone, struguri – peste 9 mii tone”.

2. Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a fost aprobat pentru o perioadă de cinci ani.

„Pentru prima dată, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural a fost aprobat pentru o perioadă de 5 ani – 2017-2021. Documentul asigură premisele pentru planificarea pe termen lung a investițiilor în agricultură”.

3. Asociațiile profesionale au devenit actori principali în promovarea exporturilor și diversificarea piețelor pentru produsele agro-alimentare.

„În acest an, asociațiile au organizat și au participat împreună cu membrii lor la expoziții internaționale specializate cu stand și cu mesaj comun despre produsele moldovenești”.

4. A avut loc Conferința Națională „Businessul Fructelor în Republica Moldova”.

„Conferința Națională „Businessul Fructelor în Republica Moldova” a devenit o platformă eficientă de promovare a inovațiilor și transfer tehnologic pe întreg lanțul valoric al fructelor. În acest an am numărat180 de participanți, 12 vorbitori internaționali și 9 locali”.

5. A sporit gradul de mecanizare în procesul de recoltare a merelor.

„Au fost implementate tehnologii ce mecanizează o mare parte a procesului de recoltare a merelor, fapt care sporește de 1,5 – 2 ori productivitatea muncii și micșorează de 5 ori cantitatea de mere vătămate în procesul recoltării”.

Clasamentul Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova AGROinform:

1.
Am avut parte de roadă bună, la unele culturi chiar au fost recolte record.

„Este principala noutate a anului 2017. În pofida intemperiilor din această primăvară, în pofida unei veri destul de secetoase, avem roade bune, vom avea pâine. Răsplata cea mai mare a muncii agricultorului este roada pământului pe care îl lucrează.

2. A fost adoptată Legea cu privire la principiile subvenționării în agricultură și dezvoltare rurală și a fost aprobat Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

„Documentul stabilește principiile generale ale politicilor statului privind încurajarea și stimularea activităților agricole și dezvoltarea rurală, direcțiile de utilizare a mijloacelor financiare destinate dezvoltării sectorului agroindustrial. Vorbind despre noul Regulament de subvenționare, conform căruia s-a desfășurat întregul proces de subvenționare din acest an, trebuie menționat faptul că acesta este în concordanță cu acordul de finanțare stipulat în cadrul programului EMPARD și este elaborat pentru cinci ani. Astfel, producătorii agricoli pot deja să-și planifice investițiile și să nu-și asume riscuri financiare foarte mari”.

3. Au fost derulate un șir deproiecte de finanțare în domeniul agricol, inclusiv cu elemente de grant.

„Agricultorii au obținut mai multe oportunități de accesare a mijloacelor financiare. Și menționăm oportunitățile de finanțare pe care le oferă programul rural de reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI), dar și lansarea Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII), cu un buget total de 23,7 milioane de dolari. De asemenea, menționăm lansarea proiectului „Agricultura Performantă în Moldova” (APM) cu startul programului „Agricultura performantă în Moldova”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și implementat de către Chemonics International Inc cu 21 de milioane de dolari, disponibilii pentru dezvoltarea sectorului agricol”.

4. Au crescut exporturile în Uniunea Europeană și producătorii agricoli au valorificat piețe noi de desfacere.

„Faptul că exporturile de produse autohtone pe piața comunitară au crescut în acest an chiar peste prognozele făcute, denotă faptul că tot mai mulți producători agricoli de la noi își racordează producția la standarde europene și demonstrează faptul că piața din UE este una deschisă pentru Republica Moldova, lucru care insuflă încredere în viitor”.

5. A fost promovatăreforma Guvernului, ca  rezultat al căreia au fost comasate trei ministere și a fost format Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

„În acest fel, politicile de dezvoltare a celor trei sectoare, absolut interdependente vor fi armonizate, iar într-un final, aceasta va duce la prosperarea comunităților rurale din țara noastră, la dezvoltarea agriculturii și protecția mediului”.
 

Alte materiale din seria „Ce a adus bun anul 2017 în...”:

Ce a adus bun anul 2017 în domeniul asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în mass-media. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul producerii de vinuri. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în ceea ce priveşte performanţa bancară. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în justiție și statul de drept. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 pe plan literar. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în diasporă. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul integrării europene. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în procesul de reglementare transnistreană. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul protecției copiilor rămași fără îngrijire părintească. Campanie IPN  
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul politicii externe. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul combaterii corupției. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în investigarea furtului miliardului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul patrimoniului cultural şi protecţiei monumentelor. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul educației. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul turismului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul mediului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în cinematografie. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul transplantului de organe și țesuturi. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul voluntariatului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 pe segmentul de tineret. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în sport. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul transportului aerian. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul investițiilor străine. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul stomatologiei. Campanie IPN